Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Piteşti, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş fiindcă a încercat să mituiască un expert judiciar. Totul a început în decembrie 2017, când un expert judiciar a sesizat organele de cercetare penală că cineva i-ar pus în cutia poştală o felicitare de Crăciun şi suma de 400 lei.
Din verificări a rezultat că plicul a fost pus de Iulian T., admnistrator al unei firme din judeţ suspectat de evaziune fiscală, unde anchetatorii dispuseseră efectuarea unei expertize contabile judiciare în vederea stabilirii prejudiciului. Împotriva suspectului a fost deschis dosar penal pentru dare de mită, iar pa parcursul anchetei acesta a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a fost trimis în judecată.
Faptul că şi-a recunoscut vinovăţia a contat mult în faţa magistraţilor, care l-au condamnat, în primă instanţă, pe împricinat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care este obligat să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate „Sfinții Constantin și Elena” sau în cadrul Casei de Pensii Argeș. Decizia tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Piteşti.
Un Comentariu
dilimache
” PITEȘTEAN DE 71 DE ANI, CONDAMNAT PENTRU CORUPȚIE ” . Ete-l pe vaj, se vazu cocarau … pe cand fleantele-i curgeau pe el !