Pistă nouă de atletism și internat modernizat în Argeș.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Bughiu, și subprefectul Ciprian Neculăescu, au vizitat, însoțiți de primarul Ion Baicea și viceprimarul Daniel Stancu, baza sportivă din Costești și internatul Liceului Teoretic.
La terenul de sport se turna noua pistă din tartan, amenajată la dimensiuni oficiale, care va fi inaugurată peste câteva săptămâni în cadrul unei competiții sportive. De asemenea, la internatul Liceului Teoretic oficialitățile județene au putut vedea condițiile care le sunt asigurate celor aproape 30 de copii cazați acolo. Internatul a fost reabilitat recent și găzduiește în special copii din zona de sud a județului.
„La Costești am dat startul competiției Viitorii Campioni, împreună cu reprezentanții de la Consiliul Județean. Suntem bucuroși că la Costești se desfășoară o asemenea competiție. Noi, Consiliul Local și Primăria, sprijinim sportul și activitățile de tineret din Costești de mai mulți ani. Peste două săptămâni, pentru susținerea sportului de aici, vom inaugura, printr-o competiție, o pistă nouă din tartan la terenul de fotbal, pistă care va putea fi folosită de toți cei care vor să facă sport.
Tot pentru elevii din Costești, acum două – trei luni am inaugurat internatul de la Liceul Teoretic, care asigură condiții la normele actuale, cu doi copii în cameră, grup sanitar, apă caldă și căldură permanentă. Avem peste 25 de copii, din care doi sunt din Republica Moldova. Le asigurăm permanent supraveghere. Sper să se simte bine la noi și să învețe cât mai bine. Asigurăm la acest internat toate condițiile necesare și sper ca toți copiii care vin aici, majoritatea din zona de sud a județului, să se simtă bine și să învețe cu plăcere în instituția noastră” (Ion Baicea, primar Costești).