# Fapte consemnate în istorie arată că, la români, incendierea a fost una dintre metodele preferate pentru răzbunare (fie şi pe vecini) sau în lupta cu invadatorii.

Mulţi oameni se întreabǎ de ce ţara din Carpaţi, având resurse ale solului şi subsolului din belşug, nu poate progresa la fel de repede ca popoarele din Occident. Unii spun cǎ barbarii de vecini au stat la originea nenorocirilor prin tot felul de rǎzboaie şi invazii. Maghiarii, polonezii, tǎtarii, turcii, ruşii, austriecii, germanii şi americanii au distrus şi jefuit dupǎ pofta inimii, conflictele moderne fiind din ce în ce mai nimicitoare.

Dar nu cumva şi mentalitǎţile şi acţiunile locuitorilor de pe aceste meleaguri au fost la fel de nocive pentru comunitǎţi? Datele statistice vin sǎ arate, fǎrǎ a preciza etnia vinovaţilor, cǎ şi rǎul intern putea fi devastator.

Perioada interbelicǎ a însemnat o scǎpare de barbarii de tirani, dar incendierile erau la ordinea zilei, mai ales în mediul rural. Astfel, anul 1925 a fost marcat de 1.748 de focuri, autoritǎţile demonstrând cǎ 262 au fost puse cu intenţie.

Sǎtenii aveau o plǎcere morbidǎ sǎ iniţieze pârjolul, 208 cazuri fiind consemnate la ţarǎ. Trecerea timpului n-a îmbunǎtǎţit situaţia. Dimpotrivǎ. Anul 1934 a rǎmas în istorie prin cele 4.427 de nenorociri, incendierile fiind dovedite în 204 cazuri.

Grav este cǎ autoritǎţile au presupus cǎ alte 491 aveau aceeaşi cauzǎ. Tot ţǎranii conduceau detaşat în ambele situaţii, 187 fiind dovedite şi 426 bǎnuite. Ura împotriva vecinilor era focosul ce provoca nenorocirile şi motive se gǎseau întotdeauna.

Distribuie pe Facebook