După o noapte petrecută în arestul poliţiei judeţene, Maria Dragomir, de 52 de ani, din comuna Moşoaia, şi Vandana Mustaţă, de 38 ani, din Piteşti, ambele de etnie romă, au fost duse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de arestare preventivă pentru tâlhărie. Procurorul de caz a considerat însă că nu se impune arestarea şi a dispus plasarea celor două sub control judiciar.
Vă reamintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, două etnice s-au băgat în vorbă cu o femeie care tocmai ieşea de la Serviciul Înmatriculări auto. Mai întâi i-au cerut o ţigară, apoi au întrebat-o dacă nu vrea să-i ghicească. Femeia nu le-a dat nicio atenţie şi a deschis geanta, a scos cheile de la maşină şi a urcat la volan. În secunda următoare a fost atacată de muierile cu fuste creţe care văzuseră că femeia avea bani la ea şi i-au furat 200 lei, după care au fugit şi s-au urcat într-un autobuz. Pe urmele lor au pornit doi agenţi ai Poliţiei Locale care tocmai treceau prin zonă. Ei i-au strigat şoferului să nu plece din staţie, după care le-au dat jos din autobuz pe suspecte şi le-au predat Secţiei 1 Poliţie. Ulterior cele două etnice rome au fost reţinute, iar acum vor fi cercetate în libertate sub control judiciar.
Val. NICOLAU