Accidente grave petrecute în această noapte și azi dimineață pe șoselele din județ. Un pieton, bărbat în vârstă de 59 de ani, lovit de mașină la Șuici a decedat în urma impactului violent.
Din cercetări, s-a stabilit că Vasile C., şofer vâlcean aflat la volanul unui Opel nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, izbind pietonul cu partea din stânga-faţă a maşinii. Pietonul circula pe marginea carosabilului şi nu a avut nicio şansă. Este vorba de Constantin G., este din localitate. Şoferul, în vârstă de 20 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.
În această dimineață, tot un pieton a fost rănit la Pitești, pe strada Vasile Lupu. Este vorba de o femeie care traversa pe trecerea de pietoni. Despre aceasta din urmă am aflat că, din fericire, nu a fost rănită grav.
Tot pe șoselele din județ, un accident cu trei persoane implicate a avut loc la Mărăcineni. Rănile suferite au fost ușoare, iar o femeie a făcut atac de panică.