Un accident rutier, cu un pieton implicat, a avut loc în această seară în localitatea Mărăcineni. Apelantul a anunțat că victima este inconștientă, însă informația a fost infirmată de echipajul SMURD care s-a deplasat la locul evenimentului.
Astfel, pietonul a fost găsit conștient, cu un traumatism cranio-cerebral și suspiciune de fractură la membrul superior stâng. A primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii au stabilit că, un barbat de 63 de ani, din Domnești, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Pitești către Câmpulung, nu a acordat prioritate de trecere unui barbat de 53 de ani, din Mărăcineni, care se afla angajat, regulamentar, în traversarea strazii pe marcajul pietonal.
Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, pentru pieton acesta indicand o valoare mai mica de 0,40 mg/ l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.