Este o inflamaţie cronică de cauză infecţioasă a interstiţiului renal şi a sistemului pielocaliceal (partea superioară a aparatului urinar). Pielonefrita cronică (PNC) se situează pe locul doi în patologie ca frecvenţă, după infecţiile respiratorii. Markerul infecţiei este bacteriuria semnificativă (>100.000 germeni/ml), cea care creşte cu vârsta, cu numărul sarcinilor la femei şi este mai frecventă la clasele sociale defavorizate. La copilul sub 4 ani, prezenţa infecţiei urinare impune depistarea unei malformaţii urinare, iar la bărbaţii de peste 50 de ani, investigaţii pentru depistarea unui eventual obstacol uretro-prostatic. PNC reprezintă aproximativ 1/3 din bolile renale. Germenii mai frecvent implicaţi în infecţii sunt: Escherichia coli, b. Piocianic, Klebsiella şi stafilococul auriu. Sursa cea mai importantă a infecţiilor urinare este intestinul.
Factorii favorizanţi, predispozanţi şi de întreţinere ai infecţiei sunt:
– Refluxul vezico-ureteral, care provoacă în timp o nefropatie de reflux, a 2-a cauză de insuficienţă renală cronică;
– Staza urinară şi uropatia obstructivă, care apar secundar obstacolelor situate la orice nivel pe tractul urinar;
– Alţi factori predispozanţi sunt: vârsta, sexul feminin, graviditatea, anomaliile congenitale structurale, diabetul zaharat, manevrele instrumentale urogenitale.
Manifestările clinice ale PNC sunt nespecifice şi polimorfe. Chestionarea evoluţiei bolii de la debutul ei poate evidenţia infecţii urinare în copilărie, la adolescenţă sau în timpul sarcinii, stări febrile pasagere inexplicabile, scădere în greutate, astenie fizică, dureri articulare atipice. La 30% din pacienţi descoperirea bolii se face întâmplător, cu ocazia unui examen de urină sau uroculturii. Manifestările urinare sunt frecvente: lombalgii neexplicate, unilaterale sau bilaterale, dureri lombare în timpul micţiunii, urini tulburi la emisie, urinări frecvente. Manifestările cardiovasculare apar într-un stadiu mai avansat al PNC, în special creşterea tensiunii arteriale.
Pielonefrita cronică este de regulă bilaterală şi evolutivă.
Factorii care accelerează evoluţia bolii sunt: acutizările repetate ale PNC; asocierea în timp a hipertensiunii arteriale, care grăbeşte evoluţia către insuficienţa renală cronică; persistenţa unui obstacol urinar, mecanic sau funcţional; folosirea de antibiotice nefrotoxice; proteinuria şi glomeruloscleroza – factori esenţiali care grăbesc evoluţia spre insuficienţa renală cronică şi deces, după mai mulţi ani de la infecţia iniţială.
Prognosticul bolii depinde de: precocitatea diagnosticului, eficacitatea tratamentului antibiotic, prezenţa hipertensiunii arteriale şi existenţa unui obstacol care poate fi înlăturat chirurgical.
În general, mai ales în practica medicală ambulatorie, nu se insistă suficient pe explorările paraclinice care definesc din vreme existenţa PNC. Se pune relativ frecvent diagnosticul de infecţie urinară, se aplică tratament fără urocultură şi cu antibiotice după experienţa medicului, pe durate relativ scurte de timp. Se ajunge astfel ca un procent însemnat de infecţii urinare, considerate banale, să progreseze către PNC. Odată instalată, aceasta merge inexorabil, de regulă într-un timp îndelungat, către insuficienţă renală cronică. Faţă de insuficienţa renală cronică survenită prin suferinţe glomerulare sau sistemice, cea din PNC merge mai lent şi pe o durată mai mare până la dializă. Dacă orice infecţie urinară, la orice pacient, s-ar investiga şi trata cu seriozitate, numărul celor care ajung la PNC şi insuficienţă renală cronică ar fi mai mic.
