De la 15 octombrie, nu mai sunt vândute legume şi fructe la Complexul I din cartierul Trivale, producătorii particulari fiind nevoiţi să se mute cu afacerea la o staţie distanţă (Complexul II) sau în alte zone agroalimentare ale Piteştiului (Ceair, Prundu). Mişcările respective continuă până la 22 octombrie, acesta fiind termenul limită pentru eliberarea tuturor spaţiilor comerciale din Piaţa Trivale (I), ce va fi supusă, cu bani de la bugetul local, lucrărilor de reabilitare şi modernizare. Operaţiunile constau în refacerea reţelelor de utilităţi şi a tâmplăriei, montarea de copertine, reamenajarea căilor de acces (inclusiv pentru persoanele cu handicap), recompartimentarea spaţiilor etc. Municipalitatea pune la cale o astfel de schimbare şi în Piaţa Găvana.
Piaţa din Trivale, golită pentru reabilitare
Advertisement
Advertisement