Situat în buricul târgului, fostul sediu al defunctului PDL este poate cea mai bună dovadă a bunului batjocorit la Piteşti (n.r. – la „concurenţă” cu sediul Uniunii Artiştilor Plastici, dar şi cu multe alte clădiri-monument lăsate de izbelişte). Imobilul, proprietate privată, s-a degradat până la stadiul în care a devenit un pericol pentru cei care se aciuează în preajmă – de obicei oameni ai străzii – dar şi liceeni care ies în recreaţie la o „pipă”.
Junglă urbană, la propriu
Dacă în urmă cu câteva luni curtea era „chelită” de vegetaţie şi lăsa la vedere faţada ruinată (plus vizitatorii de ocazie pe care i-am pomenit), acum, că a venit vara, locul s-a transformat într-o adevărată şerpărie. Bălăriile depăşesc pe alocuri doi metri înălţime, iar singurele beneficii sunt că maschează casa părăginită şi împiedică, oarecum, încălcarea proprietăţii. Altfel, lumea este evident nemulţumită de privelişte şi spune că o asemenea imagine nu face deloc cinste municipiului şi… municipalităţii. Vecinii sunt revoltaţi că, de ani buni, autorităţile nu iau măsurile care se impun, şi anume amendarea proprietarilor. Încercări de sensibilizare în sensul executării unor lucrări de reparaţii sau conservare au existat, dar fără rezultat. Chiar şi aşa, cadrul legislativ referitor la aplicarea sancţiunilor este moale: între 100 şi 200 lei amendă pentru persoane fizice şi între 400 şi 800 lei pentru persoane juridice. La asemenea sume, foarte probabil că proprietarii nici nu se sinchisesc să ţină seama de Hotărârile Consiliului Local. Mai ales că, din câte ştim noi, nici edilii nu se zoresc să aplice amenzile respective, aşa atrofiate de căldură cum sunt ele.
George OLTEANU