„Sfârşitul încununează opera”, spuneau latinii. La capătul unei perioade care se întinde pe parcursul a 25 de ani, „lucrarea” dedicată persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire a fost desăvârşită în ziua de 12 februarie 2022. Sute de oameni veniţi de la distanţe mari au fost martorii unui moment de o însemnătate aparte nu doar pentru eparhia Argeşului şi Muscelului, ci pentru Biserica Ortodoxă Română, ba chiar mai mult, pentru că ansamblul eclezial dedicat surdomuţilor este unic în întreaga creştinătate ortodoxă din Europa!
În urmă cu 25 de ani…
„Lucrarea” este amplă. Ea implică partea văzută, a zidirilor ridicate din temelii în comuna Băiculeşti, şi partea nevăzută, transpunerea textului liturghic în limbaj mimico-gestual, formarea preoţilor pentru slujirea în comunităţile surdomuţilor, tipărirea unor volume necesare studiului. În eparhia Argeşului şi Muscelului, o misiune de apostolat iniţiată şi asumată de ÎPS Calinic Argeşeanul, desfăşurată prin intermediul părintelui Constantin Onu care a făcut ascultare, iar a reuşit ceea ce, poate, unora, le părea utopic. În spaţiul binecuvântat de Dumnezeu al Argeşului şi Muscelului a apărut pentru prima dată în România o clasă dedicată adolescenţilor cu deficienţi de auz şi vorbire care doreau să studieze teologia, în cadrul seminarului de la Curtea de Argeş. Ceva mai târziu, li se oferea posiblitatea să îşi desăvârşească studiile la Facultatea de Teologie din Piteşti. Pentru ca parcursul pregătirii lor să se încheie cu un masterat în limbaj mimico-gestual. Acesta din urmă le este accesibil astăzi tuturor celor care vor să se specializeze în acest gen de comunicare non-verbală, indiferent de vârstă sau competenţele profesionale pe care le au ori locul de muncă. La început a fost… curajul! Este cuvântul potrivit pentru arhiepiscopul Calinic care a încuviinţat să se pornească pe un asemenea drum. Piedici au fost. Şi reticenţe. Şi priviri încruntate. Şi şuşoteli. Însă arhiereul nu a deznădăjduit. „Cine pune mâna pe plug să are şi se uită înapoi nu este vrednic de Împărăţia lui Dumnezeu!”, aflăm din Scriptură. Ca atare, nici ÎPS Calinic nu a renunţat. Astăzi recunoaşte: „Chiar în interiorul Bisericii erau comentarii, drumul nu a fost neted. Dar am spus, cine nu-i înţelege pe surdomuţi, că au nevoie de apropierea de Dumnezeu, ca ei să ajungă!”
Căprioara de pe deal
A fost voia lui Dumnezeu care lucrează prin oameni, să nu-I piardă pe aceşti oropsiţi care erau etichetaţi drept persoane cu handicap. Le lipseşte parţial sau total auzul sau graiul, se confruntă cu neputinţa fizică, însă partea esenţială din om, sufletul, nu are niciun handicap. Şi oricum în viaţa cea veşnică, toate beteşugurile oamenilor dispar. Tocmai sufletele lor a voit să le salveze Împăratul Veacurilor care, iată, a lucrat prin Părintele Calinic şi prin preot prof. univ. dr. Constantin Onu care a publicat lucrări de referinţă, printre care un volum unic în ortodoxia mondială, „Liturghier în limbaj mimico-gestual”. Biserica Ortodoxă Română a înţeles demersul acestora şi Sf. Sinod a sprijinit opera de apostolat de pe meleaguri argeşene. Învăţământ dedicat surdomuţilor exista în Argeş, cărţi pentru ei se publicau, mai urma să le fie ridicate lăcaşuri de cult în care să se simtă „acasă”. La o biserică din cartierul piteştean Prundu, apoi mai târziu la parohia Mavrodolu, au existat locuri în care aceştia să se reunească, însă se simţea nevoia unui „centru” pentru credincioşii surdomuţi din toată ţara. Şi el avea să apară în comuna Băiculeşti, pe dealul Măniceştilor, satul natal al părintelui C-tin Onu. Interesant este felul în care a fost ales locul pentru construcţie. Nu exista o indicaţie precisă a amplasamentului, putea fi mai la stânga, mai la dreapta, oriunde. Însă într-o seară, o căprioară a fost zărită stând culcată într-un anumit loc. Era surprinzătoare apariţia ei. Şi faptul că se odihnea atât de aproape de casele oamenilor. Acesta a fost „semnul” că locul în care stă trebuie să fie cel al altarului!
Vrednici sunt!
În 2018 au început lucrările. Când se săpa fundaţia viitorului altar, o altă surpriză! Un izvor cu apă limpede precum cristalul! Curată, pură din punct de vedere biologic. Cum ţâşneşte ea din vârful dealului, nu se poate explica! Acum apa este captată într-un spaţiu din pardoseala altarului de vară care i-a fost închinat Sf. Pafnutie. Biserica „mare” a fost pusă sub ocrotirea Sf. Meletie cel grabnic ajutător surdomuţilor. Sub lăcaşul de cult se mai află un paraclis cu hramul Sf. Efrem cel Nou. În ziua praznicului Sf. Meletie, ÎPS Calinic a sfinţit aşezământul eclezial care cuprinde pe lângă spaţiile enumerate şi altele pentru activităţi socio-educaţionale, precum şi chilia „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ”. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul multor oameni. Întâiul se cuvine menţionat arhimandritul Caliopie care a coordonat lucrările de şantier. Dar şi alţii care într-un fel sau altul au contribuit material. 50 de persoane au primit o „Distincţie de Vrednicie” semnată de ÎPS Calinic. Enumerăm câţiva: Mihail Grecu, inimosul preşedinte al Asociaţiei Surzilor din România, Nicolae Dragnea, primarul localităţii Băiculeşti, Magda Simona Chiţu, Nicoleta Ileana Petrescu, Florin Ilie Enache, Aurel Bârzotescu, Laurenţiu Ionuţ Bălan, Marian Vlăduţ Dumitrache, Nicolae Onu. Fostul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc, a primit şi el o astfel de „diplomă”. Cu toţii au fost emoţionaţi, mai ales că soborul preoţilor a dat glas întreitei cântări „Vrednic este!”
„Athos-ul mondial!”
După slujba care a avut o încărcătură spirituală aparte, implicând ritualul specific sfinţirii, în cuvântul de învăţătură, Părintele Calinic a vorbit despre „păţaniile” din urmă cu 25 de ani, mărturisind că înţelege neputinţa surdomuţilor şi din prisma faptului că are un frate care suferă de surzenie pentru că în copilărie îşi punea zăpadă în căciulă, apoi o aşeza pe cap. L-a felicitat apoi pe părintele Constantin Onu, recunoscându-i ostenelile. Şi a adăugat că e necasar ca de acum înainte, la nivelul tuturor eparhiilor din ţară să se înţeleagă faptul că e nevoie de preoţi bine pregătiţi, specializaţi în slujirea mimico-gestuală. Înaltul ierarh a vorbit şi despre „adevăratul Athos” din România! „Carpaţii noştri sunt un candelabru uriaş al lui Dumnezeu din Pământ până la Cer! Cu lumini care sunt românii evlavioşi! Din Nord până la Turnu-Severin, să numărăm mânăstirile! Un spaţiu unic. Grădina Maicii Domnului, nu că a spus Papa, au spus-o ai noştri înainte. Acesta este Athosul mondial, în România!” Arhiereul i-a îndemnat pe toţi: „Să ne rugăm permanent lui Dumnezeu să nu se mai nască niciun prunc surd, mut sau orb!”
Apariţie miraculoasă
Faţă de alte slujbe similare de sfinţire a locaşurilor, cea de la Măniceşti se deosebeşte şi prin numărul credincioşilor. Se estimează că au fost peste 700 de persoane! Dealul pe care de obicei domneşte linistea, privit de departe părea un furnicar. Postul „Trinitas Tv” a prezentat superbe imagini captate de o dronă! Organizarea a fost ireproşabilă, Poliţia şi Jandarmeria au trimis mai multe echipaje, oamenii legii ajutându-i pe bătrânii neputincioşi. Nu au fost incidente şi fiecare s-a închinat la icoane, au trecut prin altar inclusiv femeile, conform tradiţiei, primind şi mici daruri, iconiţe, pachete cu alimente şi câte-un pahar cu ceai din plante aduse de la Muntele Athos! Un punct de atracţie a fost şi un… buştean găsit în pădurea din spatele bisericii, în care a apărut în mod miraculos semnul Sf. Cruci, inexplicabil ştiinţific! Mulţi dintre credincioşii surdomuţi sosiţi din ţară au rămas peste noapte, fiind cazaţi în apropiere, iar a doua zi, părintele C-tin Onu a săvârşit Sf. Liturghie pentru ei în limbaj mimico-gestual. Astfel de slujbe vor fi în duminici şi sărbători, tot aici persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire primind Sf. Taine. Apoi au plecat dând slavă lui Dumnezeu, cel pogorât sub forma Duhului Sfânt care a învăluit aşezământul eclezial şi inimile lor, bucurându-le.
Un Comentariu
Roxana
Felicitări tuturor! Pentru scrierea articolului, pentru zidirea lăcașului de cult, pentru inițiativa inedită a ÎPS Calinic al Argeșului și Muscelului, pentru truda de a ridica biserica în vremuri de instabilitate economică și sanitară (pandemia Covid19), pentru vrednicii preoți Caliopie și Onu care au coordonat șantierul, pentru comunitatea din Băiculești-Argeș și pentru participarea oamenilor la slujba de sfințire! (700 de persoane!!) Dea Domnul sănătate IPS Calinic Argeșeanul și tuturor credincioșilor, fiindcă e un om gospodar, un cărturar ,,strașnic” în arta scrisului și vorbitului și va rămâne peste veacuri în memoria oamenilor și în Cartea neamului pentru faptele sale plăcute lui Dumnezeu.