Campania electorală pentru alegerile parlamentare se încheie sâmbătă, la ora 7 dimineaţa, iar pe 11 decembrie, adică duminică, 539.000 de argeşeni sunt aşteptaţi la urne să îşi aleagă cei patru senatori şi cei nouă deputaţi care îi vor reprezenta timp de patru ani în Parlament. Votarea va începe dimineaţă, la ora 7, şi se va încheia la ora 21.
Ce este Parlamentul?
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Reprezintă puterea legislativă şi este una dintre cele trei puteri fundamentale din stat, alături de cea judecătorească (instanţele) şi puterea executivă (Guvernul). În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, având atribuţia de a adopta legi, hotărâri şi moţiuni. Deşi deputaţii şi senatorii sunt cei care trebuie să vină, de obicei, cu propuneri de legi, iniţiativa legislativă poate aparţine şi Guvernului sau cetăţenilor. Alegerea senatorilor şi deputaţilor se face prin scrutin de listă şi pe bază de candidaturi independente. Sistemul electoral este bazat pe reprezentarea proporţională. Astfel, conform Legii nr. 208/2015, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului – de un senator la 168.000 de locuitori.
Unde se votează
La alegeri au drept de vot cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor. În schimb, nu pot vota debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege. În ceea ce priveşte actele necesare, se poate vota în baza oricărui document dintre cele enumerate mai jos, valabil în ziua alegerilor: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic sau paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare. Alegătorii trebuie să voteze numai la secţia la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. Totuşi, dacă în ziua votării se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale (adică dacă un cetăţean din Mioveni este, să zicem, în Piteşti, deci tot în Argeş), aceştia pot vota la orice secţie din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. În acest caz, vor fi înscrişi pe listele electorale suplimentare.
Cum se votează
Conform legislaţiei electorale, fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Votul este secret şi personal, fiind interzisă votarea în numele altei persoane. De asemenea, este interzisă părăsirea secţiei de vot cu ştampile sau buletine de vot. Tocmai pentru a se garanta respectarea acestor reguli şi a evita cât mai mult posibil fraudarea, şi de data aceasta alegătorii vor fi verificaţi electronic înainte de a-şi exercita dreptul de vot. În acest scop, se va folosi Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, care are un rol important în asigurarea corectitudinii procesului electoral, precum şi Aplicaţia informatică pentru verificarea dreptului de vot, care asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor şi compararea acestora cu datele înregistrate. Înainte de a vota, se va prezenta actul de identitate unei persoane din cadrul secţiei de votare, care se va ocupa de înscrierea CNP-ului în sistemul informatic. Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde opţiunea lor. Apoi, buletinul de vot trebuie îndoit şi introdus în urnă în aşa fel încât să nu fie vizibilă alegerea făcută. În caz contrar, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot. Atenţie! În cabina de vot nu pot intra în acelaşi timp două persoane. În principiu, este interzisă prezenţa oricărei alte persoane în cabină, dar dacă din motive temeinice un alegător nu poate vota singur, acesta poate alege un însoţitor pentru a-l ajuta. Totuşi, persoana aleasă nu poate fi observator sau membru al biroului electoral.
Claudiu DIŢA