Peste 50 de persoane dubioase în baza de date a Poliției Pitești.
Polițiștii din Pitești, de la Biroul Investigații Criminale, Compartimentul de Ordine Publică Urbană, Secțiile 1 – 4, împreună cu agenți din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, respectiv Poliția Locale Pitești și A.T.O.P. Argeș, au acționat pe raza municipiului pentru prevenirea faptelor antisociale, ce se comit, de regulă, în spațiile publice și pentru depistarea persoanelor care practică cerşetoria.
În cadrul acțiunii, au fost depistate 55 de persoane din categoria celor fără adăpost ori predispuse la comiterea de acte de cerșetorie sau alte fapte ilicite, care au fost introduse în bazele de date.
De asemenea, a fost depistată o persoană, cetățean străin, careia îi expirase certificatul de înregistrare a șederii în România și au fost întocmite acte de constatare pentru o persoană care folosea doi minori în scop de cerșetorie.
Toate persoanele depistate au fost instruite cu privire la respectarea legislației în vigoare.
La acțiune au participat peste 35 de polițiști și reprezentanți ai Poliției Locale, Consiliul Județean și D.G.A.S.P.C.