La alegerile europarlamentare din 26 mai şi referendumul privind justiţia, prezenţa la nivel naţional şi în Argeş a fost uluitoare, peste 50%. Mulţi actori politici au fost luaţi prin surprindere, iar în zilele următoare s-a văzut că PNL a câştigat alegerile în România, iar PSD a obţinut aproape acelaşi scor cu USR, formaţiune politică recent apărută în peisaj. Ceea ce ridică anumite semne de întrebare la aceste alegeri este numărul mare de alegători care au votat pe liste suplimentare.
Mulţi… turişti?
260.718 voturi – atâtea au fost valabil exprimate în Argeş la europarlamentare. Dintre acestea, 32.254 au fost exprimate pe liste suplimentare. Ce înseamnă acest lucru? Pe liste suplimentare votează cetăţenii care nu sunt înscrişi pe listele permanente din localitate (care nu au „buletin” în aceea localitate). Pot fi turişti, pot fi persoane care s-au retras la bătrâneţe la ţară sau la oraş, după caz, dar încă nu şi-au făcut cărţi de identitate, pot fi oameni aflaţi în vizită la rude din alte localităţi. La ultimele alegeri, cele din 2016 (parlamentare, deci mult mai… tentante), au fost înregistrate în Argeş 215.687 de voturi valabil exprimate, iar numărul voturilor de pe listele suplimentare a fost de circa 15.000.
O posibilă explicaţie
Unii susţin că a fost „turism” electoral. Alţii afirmă că, din contră, totul s-a desfăşurat ca la carte, fără încălcări ale legii, cei care au votat pe liste suplimentare fiind cetăţeni aflaţi în tranzit. Pe de altă parte, unii explică altfel votul pe listele suplimentare. „Eu sunt din Piteşti, dar am mers să votez la Topoloveni. Nu voiam să se ştie dacă votez pentru europarlamentare şi pentru referendum sau doar pentru europarlamentare, deoarece aş fi putut avea probleme”, ne-a spus un argeşean. Cu alte cuvinte, ca să nu ştie PSD cum au votat, unii s-au dus în alte părţi să îşi exprime opţiunea electorală. Aşa o fi?
Dâmbovicioara
Am analizat mai multe situaţii din judeţul Argeş pentru a vedea cum a decurs votul pe liste suplimentare.
Am început cu Dâmbovicioara, recent declarată staţiune de interes naţional. Primarul PSD Dumitru Secăreanu ne-a declarat că în localitatea sau au fost trei secţii de votare şi, în total, au fost înregistrate circa 225 de voturi pe liste suplimentare la alegerile europarlamentare şi cam 140 la cele pentru referendum. „La Podul Dâmboviţei am avut 90 pe listele suplimentare la europarlamentare. La Ciocanu, 44. La centru, alţi circa 90. Probabil au fost turişti”, ne-a declarat Dumitru Secăreanu. În total, însă, la urne au fost în Dâmbovicioara 689 de alegători!
„Au revenit acasă”
Bun, ne-am spus, aşa au stat lucrurile la Dâmbovicioara, staţiune turistică aflată pe culoarul dintre Rucăr şi Braşov. Dar cum au stat lucrurile în, să zicem, Stolnici? Localitate din sudul judeţului vestită pentru căluşarii săi, dar fără vreun spectacol în ziua alegerilor. Am aflat, astfel, că din 1.006 alegători care s-au prezentat la urne, 279 au votat pe liste suplimentare. „Acum, eu vă spun cum cred că stau lucrurile. Sunt foarte mulţi oameni care au ieşit la pensie şi, deşi au buletine de Piteşti, s-au mutat înapoi la ţară, fără să îşi mai facă acte de rezidenţă aici. Pur şi simplu ne trezim cu ei că stau zi de zi în casele lor din Stolnici, dar nu au şi mutaţie sau domiciliul aici. Numai pe strada pe care e primăria sunt vreo nouă astfel de persoane”, ne-a spus primarul PSD din Stolnici, Sevastian Pupăză Roşu.
Nucşoara
754 de oameni au mers la urne la europarlamentare şi la Nucşoara, o altă localitate de interes turistic. Dintre aceştia, conform primarului, cam 100 au votat pe liste suplimentare. „Nu spun nimic, nici că e albă, nici că e neagră. Aş fi subiectiv. Dar sunt mai mulţi ca în alte dăţi”, ne-a declarat primarul Ion Cojocaru.
Bradu
La Bradu, comună apropiată de Piteşti, aproape 10% din numărul total de voturi valabil exprimate a fost pe liste suplimentare. Concret, 333 dintre cei 3346 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot pe liste suplimentare, ne-a spus primarul Dan Stroe.
Ce zice Valeca?
Senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, consideră că este un număr suspect de mare de voturi înregistrate pe liste suplimentare nu doar în Argeş, ci şi în alte judeţe care aveau conducere PSD. Totuşi, evită să facă speculaţii pe marginea subiectului. „Prezenţa a fost foarte mare la vot. Dar am făcut o analiză şi am văzut că în judeţele controlate de PSD voturile pe listele suplimentare au fost foarte multe, în vreme ce în celelalte judeţe nu au prea fost pe liste suplimentare. S-a dorit, probabil, un efect de diluare în judeţele controlate de PSD şi în unele zone s-a reuşit. Nu şi în Argeş, din fericire. La fel de suspect este şi numărul mare de voturi înregistrate de UDMR în Argeş şi în alte judeţe unde nu sunt etnici. Resping, oricum, ideea că a fost un ajutor al PSD în acest sens”, ne-a declarat Şerban Valeca.
Cazul UDMR
Şi pentru că tot a făcut referire senatorul Valeca la voturile UDMR în Argeş, reamintim că, deşi la recensământul din 2011 erau înregistraţi în judeţul nostru 237 de etnici maghiari, iar la alegerile europarlamentare din 2014 UDMR a obţinut fix 237 de voturi, pe 26 mai 2019 UDMR a luat în Argeş nu mai puţin de 1.526 de voturi, spre uimirea generală. O situaţie întâlnită şi în alte judeţe unde nu prea sunt etnici maghiari. Şi, desigur, autorităţile sunt cele care trebuie să se pronunţe şi să facă, dacă e cazul, investigaţiile de rigoare, pentru a determina dacă a fost vorba despre un vot corect sau nu. În fond, singura maşină inventată de Edison care, deşi a primit patent, nu a fost acceptată a fost cea de numărat voturile…