Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat ieri, după şedinţa conducerii partidului, că sâmbătă, de la ora 20, în Piaţa Victoriei din Bucureşti va avea loc un miting „pro-democraţie”. Aşadar, nu mai avem de-a face nici cu un miting pentru susţinerea familiei tradiţionale, nici pentru susţinerea Guvernului sau au premierului Viorica Dăncilă, ci de apărare a… justiţiei (culmea, şi protestatarii #rezist care se opun politicilor PSD tot justiţia o apără!). Social-democraţii organizează astfel o manifestaţie împotriva „terorii” care ar fi instaurate de instituţiile de forţă, după cum s-a exprimat liderul PSD. La manifestaţie vor participa peste 2.000 de membri ai PSD Argeş, după cum s-a luat deja decizia în cadrul Biroului Politic Judeţean.
Peste 2.000 de argeşeni, la un miting PSD în Bucureşti
Advertisement
Advertisement
5 Comentarii
geo
Nu au de unde sa stie cati argeseni vor participa la miting decat daca s-a trasat o sarcina sa fie luati cu arcanul toti acei care depind intr-un fel sau altul de actuala stapanire. Ma refer aici la angajati in institutiile statului si la asistatii social.
E la fel ca atunci cand au luat cu arcanul elevii din scoli ca sa participle la simfonie.
Gogu
Cum sa nu merg?
Transport,bautura si haleala gratis!
Basca diurna de 200 lei!
Pentru 250 lei nu merg ,dar cine ma plateste?
George
E foarte bine ca se face ,in sfarsit, acest miting.De ce d-le Geo si d-le Gogu nu ar fi bun acest miting,ca nu-l doriti dvs.? Foarte bine ,nu participati dar fiti convinsi ca vor participa multi,din convingere si e foarte bine acest lucru.Lucrurile nu mai pot merge cum au mers pana acum,cu atatea abuzuri inimaginabile intr-un stat de drept, cum ne dorim.Si nu mai faceti misto,mai bine faceti misto de cei 200 de mitingisti rezist de acum cateva zile,multi ,nu-i asa ?
Anonim
Eu merg la miting pe banii mei,din convingere.M-am săturat de regimul stalinist alimentat de securiști prin Kovesi.Sunt puțini 2000.Din Olt pleacă peste zece mii.Slabă organizare în ARGEȘ!
geo
Anonim, esti cumva Nicolescu vecinu’?