* I-a venit rău la concursul de titularizare
În Argeş, concursul de titularizare s-a desfăşurat la Piteşti, în trei centre de examen. Dintre cei 917 candidaţi înscrişi au absentat 152, iar 114 s-au retras la o oră după primirea subiectelor. În rândul celor care au dat înapoi se numără şi un participant căruia i s-a făcut rău în sala de examinare, în cazul său fiind solicitată o ambulanţă. E vorba despre un suplinitor (la religie), care a fost internat la cardiologia Spitalului Judeţean.
Potrivit inspectorului şcolar general adjunct Eugenia Jianu, subiectele au fost primite în condiţii de securitate, iar examenul s-a desfăşurat normal, fără încercări de fraudare.
În ceea ce priveşte posturile titularizabile, doar 46 în acest an, cea mai mare concurenţă a fost la învăţători (un singur post – 121 candidaţi), la educatori (şase posturi – 163 candidaţi), la educaţie fizică şi sport (şase posturi – 101 candidaţi).
Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre organizate la nivel naţional.
Primele rezultate vor fi afişate marţea viitoare, la sediul inspectoratului şcolar şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile vor fi depuse la 18 iulie, până la ora 21, respectiv la 19 iulie, până la ora 15 (la inspectorat); rezultatele finale vor fi afişate la 25 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii argeşeni trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină la ambele probe minimum nota 5. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va realiza în şedinţe publice organizate de inspectorat la 26 iulie.