Trei porci au fost găsiți morți, la începutul săptămânii, într-o gospodărie din comuna argeșeană Stoenești. O echipă a Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a prelevat probe care au fost trimise la laborator.
ULTIMA ORĂ: Suspiciunea de pestă porcină africană, infirmată la Stoeneşti
Rezultatul probelor este negativ, ceea ce infirmă suspiciunea de pestă porcină africană (PPA). Anunţul a fost făcut ieri de Prefectura Argeş care a monitorizat evoluţia situaţiei. La această dată, mai spune Prefectura, pe teritoriul judeţului Argeş nu mai există nicio altă suspiciune de pestă porcină africană. „Reamintim că orice presupunere de PPA trebuie anunţată imediat medicului veterinar, la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş sau autorităţii locale, respectiv primarului localităţii”, mai precizează Prefectura.
Comuna Stoeneşti este poziţionată în partea de nord-est a judeţului, la 80 km faţă de Piteşti şi 25 km de Câmpulung.
Vă reamintim, primul focar din judeţul Argeş a fost confirmat în sudul judeţului, la Negraşi, la începutul lunii noiembrie. Proprietarul a fost deja despăgubit de către ANSVSA, cu suma de 2.000 lei.
Pentru acoperirea pagubelor produse de pesta porcină, România a primit un grant în valoare de peste 34 milioane Euro, printr-o decizie a Comisiei Europene. Această sumă reprezintă rambursarea a 75% – cel mai mare procent din costurile eligibile, acordat unui stat membru – pentru acțiunile întreprinse în combaterea pestei porcine africane, din totalul aprobat de Comisia Europeană, în valoare de 45.705.000 de euro.
„Dintre costurile eligibile care vor fi cofinanțate, le menționăm pe cele care vizează: despăgubirea animalelor afectate, a celor ucise preventiv, costurile generate de uciderea lor și transportul acestora, substanțele utilizate pentru curățarea, dezinfecția și dezinsecția exploatațiilor afectate, manopera și echipamentele de protecție aferente, produse de origine animală, teste de laborator, costul recoltării probelor și al efectuării testelor de laborator, costurile generate de organizarea filtrelor.” – transmite ANSVSA.