În acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru protecția mediului în zonele cu afluență ridicată de persoane, dar și alte genuri de misiuni în județul Argeș.
În zona Barajului Vidraru (DN 7C), mai multe persoane au fost depistate în timp ce desfășurau activități de picnic și aveau focul aprins într-o zonă în care nu sunt permise astfel de activități. În această situație au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 300 de lei, precum și 3 avertismente.
În zona Podul Viilor din municipiul Pitești, doi bărbați, ambii în vârstă de 31, au fost sancționați de jandarmi cu amendă de 500 lei și un avertisment pentru faptul că pescuiau fără a deține permise eliberate de autoritățile competente.
Tot în municipiul Pitești, un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost amendat de jandarmi cu amendă în valoare totală de 2000 lei, pentru faptul că a tulburat liniștea publică, a amenințat cu acte de violență patrula de jandarmi și a refuzat să prezinte documentele de identificare pentru stabilirea identității sale.
(Foto: descriptiv)