Persoanele cu handicap cer dreptul la muncă, demnitate, normalitate

Persoanele cu handicap au dreptul la demnitate şi normalitate

După cum relatam în alte ediţii ale ziarului nostru, organizaţiile de protecţie a persoanelor cu handicap sunt în alertă maximă, pentru că, prin OUG nr. 60/4.08.2017 care ar putea intra în vigoare pe 1 septembrie, Executivul vrea să modifice Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prin care se propune desfiinţarea Unităţilor Protejate Autorizate (UPA). Asta ar însemna ca angajatorii cu peste 50 de salariaţi care nu au 4% angajate persoane cu handicap să plătească o taxă dublă la buget faţă de cea actuală, fără a mai avea şi alte opţiuni ca până acum şi peste 2.000 de oameni să rămână pe drumuri. Ameninţate de spectrul şomajului, persoanele cu handicap sunt decise să se mobilizeze şi să iasă în stradă, pentru a-şi cere dreptul la muncă, dar mai ales la o viaţă normală, demnitate şi respect, nu să fie aruncate la marginea societăţii.

Mesaj către decidenţi

Revenim asupra subiectului, întrucât, decisă să nu cedeze, echipa UPA „Împreună” din cadrul Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic-România (ASCHF-R), Filiala Argeş, care din 1991 luptă pentru integrarea şi suportul persoanelor cu handicap, le solicită public premierului Mihai Tudose şi ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, să revină asupra ordonanţei, iar preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Adrian Vlad Chiotan, să le fie alături şi să nu accepte desfiinţarea unităţilor protejate.

„Deşi pentru dumneavoastră OUG nr. 60 urmăreşte dinamizarea procesului de integrare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, daţi-ne voie să ne expunem opinia având în vedere experienţa de peste 20 de ani în lucrul cu persoanele cu dizabilităţi. Ceea ce propuneţi dumneavoastră este un mod de a ne ajuta să rămânem acasă şi vă rugăm să încercaţi să nu priviţi lucurile atât de simplu. Organizaţiile de profil, ca şi a noastră, înţeleg ce înseamnă dizabilitate, lupta cu durerea fizică sau psihică ori capacitatea redusă privind rezistenţa la locul de muncă. În organizaţia noastră toate persoanele cu dizabilităţi accentuate şi grave sunt angajate prin înfiinţarea UPA «Împreună» şi au program de 8 ore/zi, ceea ce nu este deloc uşor. Cu toate acestea, intermedierea, lucrul la calculator ca operator de date sunt printre cele mai uşoare şi accesibile activităţi atunci când te lupţi cu probleme fizice mai mult sau mai puţin vizibile. Cel mai important este că aceşti oameni se simt utili, a crescut stima de sine, au alt tonus şi mai ales siguranţă, fiindcă locul de muncă le asigură existenţa lor şi a familiilor”, se arată în mesajul ASCHF-R Argeş.

Una-i una, alta-i alta

„Nu este o noutate să spunem că mediul economic nu este pregătit să primească persoane cu dizabilităţi. Legea 76/2002 a existat şi până acum, dar nu a impulsionat angajarea mai multor persoane cu dizabilităţi, ceea ce cu siguranţă nu se va întâmpla nici de acum încolo. Tot organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi s-au folosit de această facilitate oferită prin Legea 448/2006. Una este să plăteşti o taxă de 1.450 lei la stat şi alta să plăteşti un salariu minim pe economie cu toate obligaţiile fiscale care ajung la un cost total de aproape 1.780 lei. Care credeţi că va fi opţiunea angajatorilor? Ştim că, din păcate, sunt unităţi protejate înfiinţate doar pentru a profita de pe urma legislaţiei, dar nu ar trebui eliminate şi cele care au servicii cu adevărat dedicate sprijinirii persoanelor cu dizabilităţi. În altă ordine de idei, partea de producţie este destul de greoaie, care nu poate fi susţinută de persoane cu dizabilităţi pentru a fi eficientă şi să aducă profit. Suntem extrem de trişti, dezamăgiţi şi îngrijoraţi faţă de viitorul nostru”, se spune în mesajul transmis decidenţilor. Iată şi câteva opinii ale persoanelor cu handicap care lucrează la UPA „Împreună” din cadrul ASCHF-R Argeş, pe care le-am primit la redacţie:

O mână de ajutor

* Cosmin Niculcea, 31 de ani: „Încă din copilărie am probleme de sănătate din cauza unei tumori pe creier, sunt paralizat total pe partea dreaptă şi nu pot folosi mâna şi piciorul. După absolvirea liceului îmi doream foarte tare să lucrez, dar toţi angajatorii m-au respins. Din fericire, ASCHF-R Argeş mi-a întins o mână de ajutor când aveam cea mai mare nevoie şi am fost angajat la UPA «Împreună», care a fost şi este speranţa mea. M-am integrat într-o echipă grozavă, unde am găsit alţi colegi cu probleme, iar aici mă simt util şi am siguranţă financiară. Pentru mine este ca o a doua familie, fiindcă tot aici am cunoscut-o pe cea care mi-a devenit soţie şi mi-am întemeiat propria familie. Ne dorim ca această unitate să funcţioneze în continuare, pentru a ne putea cumpăra medicamente şi să ne putem întreţine singuri”.

Împreună la unitatea „Împreună”

* Elena Niculcea: „Dacă n-ar fi existat UPA «Împreună», nu aş fi avut oportunitatea de a lucra ca operator calculator, fiindcă nu pot face muncă de teren, mă deplasez greu, am pierderi de echilibru şi probleme de vedere. Diagnosticată cu parapareză spastică nu pot sta mult în picioare. Am fost angajată în 2013, prin căsătorie am venit la Piteşti din Giurgiu, iar actualul loc de muncă mi-a oferit şansa să utilizez ceea ce am învăţat la cursul de operator introducere, prelucrare şi validare date, să comunic şi să cunosc oameni noi. Este o posibilitate onorabilă de a avea un venit, în condiţiile în care nu am găsit de lucru în domeniul meu principal de pregătire, psihologia. Soţul meu este tot persoană cu dizabilităţi şi lucrăm împreună. Nu este posibil ca o familie întreagă să rămână fără venituri, ţinând cont că numai medicamentele soţului costă câteva sute de lei lunar şi este obligat la un regim alimentar care trebuie ţinut toată viaţa”.

O nouă viaţă

* Oana Cristina Ghiţă: „Pentru mine, ASCHF-R Argeş şi unitatea protejată «Împreună» reprezintă o nouă viaţă, un nou început. Aici am întâlnit oameni care mi-au schimbat viaţa prin tot ceea ce am învăţat de la ei şi am reuşit să cunosc îndeaproape problemele persoanelor cu dizabilităţi. Înainte am lucrat ca lucrător comercial şi din cauză că sufăr de luxaţie congenitală şold bilaterală operată, îmi era foarte greu să stau numai în picioare, să ridic greutăţi sau să suport frigul. La asociaţie am întâlnit o a doua familie, în care m-am integrat rapid de şase ani şi pot spune că au fost cei mai reuşiţi ani, iar experienta acumulată este unică. Ce ar înseamnă să nu mai fiu angajată în asociaţie? În primul rând s-ar face o discriminare şi o mare nedreptate. În al doilea rând, va fi greu, chiar imposibil să găsesc un nou serviciu, mai ales că unii oamenii au repulsie doar când aud cuvântul dizabilitate, fără a avea răbdare să vadă, să audă, să cunoască”.

„Nu ne daţi la o parte”

* Elena Lavinia Besnea, 35 de ani (director executiv al ASCHF-R Argeş, n.r.): „Sunt diagnosticată cu cifoscolioză congenitală gravă, nanism secundar, sindromul morque şi sunt membră a organizaţiei din 1991. În anul 2006 m-am angajat aici ca funcţionar economic. În anul 2009, împreună cu Adrian Popescu, preşedinte executiv la acea dată, şi cu alte organizaţii de profil am depus amendamente la Legea 448/2006 pentru înfiinţarea unităţilor protejate, care puteau face vânzări şi intermedieri. Anii trăiţi aici au fost o experienţă minunată, am intrat în contact cu foarte mulţi oameni, furnizori şi clienţi din ţară, ne-am făcut noi prieteni şi am dat tot ce am avut mai bun. Au fost ani în care am angajat noi persoane cu dizabilităţi, am creat o echipă, am lucrat pentru organizaţie motivaţi de faptul că posturile oferite persoanelor cu dizabilităţi aveau nevoie de susţinere. Fondurile din fişele 2% şi sponsorizări nu au putut niciodată acoperi toate cheltuielile în social. Nu ştiu ce se va întâmpla mai departe, dar ştiu sigur că locul de muncă prin unitatea protejată mi-a oferit cele mai frumoase clipe, stimă de sine, înţelegere, respect, apreciere. E dureros să văd cum o echipă creată în câţiva ani s-ar putea destrăma atât de uşor. Nici eu, nici colegii mei nu ştim dacă vom mai avea parte de înţelegerea şi aprecierea primite aici, dar mai ales dacă vom mai găsi alte locuri de muncă. De aceea vă rugăm să nu renunţaţi la noi, să nu ne daţi de-o parte”.

Încredere în propriile forţe

* Alexandru Gabriel Dinuţă, 38 de ani: „Sunt persoană cu handicap accentuat şi până în 2010 am încercat repetat să mă angajez, dar eram refuzat fiindcă nu pot rezista opt ore la locul de muncă stând în picioare. În 2010 am avut şansa de a fi angajat la ASCHF-R Argeş în unitatea protejată, unde în sfârşit mi-am regăsit încredere în forţele proprii, stabilitate socială şi financiară şi am avut curajul să-mi întemeiez o familie. Ca majoritatea salariaţilor am făcut credit la bancă şi nu ştiu cum o să-l achit dacă unitatea va fi închisă. Credeţi că indemnizaţia de 274 lei îmi va ajunge să plătesc utilităţile, ratele la bancă şi să-mi cresc copilul, că-mi voi găsi alt loc de muncă? Slabe speranţe!”

Un alt angajat al UPA „Împreună” este Ovidiu Ioan Nedelea, de 41 de ani, care suferă de retard, are probleme grave cu inima şi este încadrat în grad de handicap accentuat. În 2009 a avut şansa să fie angajat la atelierul de reparaţii şi distribuţie materiale ajutătoare pentru persoane aflate în nevoie al unităţii protejate. Este căsătorit, e tatăl unui băieţel în vârstă de nouă ani, s-a integrat perfect în echipa ASCHF-R Argeş şi are mare nevoie de actualul loc de muncă în continuare.

Susţinere

Mesajul ASCHF-R Argeş de a se renunţa la desfiinţarea unităţilor protejate este susţinut fără rezerve de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Dizabet-reţeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilităţi, reţeaua română a întreprinderilor sociale de inserţie prin activitate economică, Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap, Federaţia organizaţiilor de părinţi care au copii cu dizabilităţi şi cea a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, Consiliul Naţional al Dizabilităţii, ASCHF-R (naţional), asociaţiile ASSOC, nevăzătorilor, surzilor, distroficilor muscular, handicapaţilor locomotor, Phoenix Speranţa Mediaş, Romanian Women’s Lobby. Reprezentanţii acestora propun revenirea asupra OUG nr. 60/2017, iar articolul incriminat să aibă următorul cuprins: „Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private care nu angajează persoane cu handicap pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii: a. să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; b. să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu 50% din suma datorată la bugetul de stat în condiţiile prevăzute la lit. a”.

Solidari

Aşa cum am mai spus-o, ca parteneri media, suntem solidari cu eforturile ASCHF-R Argeş şi ale celorlalte ONG-uri similare pentru renunţarea la OUG nr. 60/2017 care e neavenită şi ruptă de realitate. De asemenea, considerăm că se impune o dezbatere publică făcută cu specialişti în domeniu şi facem din nou apel la toţi parlamentarii de Argeş să respingă fără nicio şovăială această ordonanţă ticăloasă, ca să nu zicem de-a dreptul criminală, care ar lăsa pe drumuri mii de oameni a căror singură „vină” este că au un handicap fizic. Sperăm ca Legislativul să dea dovadă de echilibru, dar mai ales de respect pentru oamenii cu handicap, care sunt semenii noştri şi sub nicio formă nu trebuie excluşi din societate.