De la sfârşitul săptămânii trecute organizaţiile de protecţie a persoanelor cu deficienţe sunt în alertă maximă, după ce într-un proiect de hotărâre pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se propune desfiinţarea Unităţilor Protejate Autorizate (UPA). Pentru cei care nu ştiu, aceste entităţi reprezintă o formă instituţionalizată de funcţionare a unor activităţi de economie socială şi sunt destinate exclusiv persoanelor cu dizabilităţi.
Revoltaţi
Această idee a stârnit un val de indignare în asociaţiile persoanelor cu handicap, ai căror membri consideră că impactul economic şi social – şi în egală măsură pentru imaginea Executivului – pentru organizaţiile care administrează unităţi protejate va fi devastator. Conform Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi (ANPD), la 21.09.2016 aceste UPA aveau 3.923 de angajaţi, dintre care 2.012 sunt persoane încadrate în grad de handicap. În 2015, la nivel naţional existau 730 unităţi protejate, din care 193 înfiinţate de ONG-uri, 40 de către persoane fizice autorizate şi două de persoane cu dizabilităţi, iar restul sunt înfiinţate de SRL-uri, cooperative şi structuri din cadrul instituţiilor publice. Dintre acestea, 200 UPA au fost finanţate/înfiinţate din fonduri europene, iar desfiinţarea lor poate produce efecte grave privind utilizarea banilor europeni.
Dreptul la viaţă normală
Într-o astfel de situaţie se află şi Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic-România (ASCHF-R), Filiala Argeş, cu 170 de membri în evidenţă. În 2009, ASCHF-R Argeş a înfiinţat unitatea protejată „Împreună”, unde lucrează şapte persoane cu handicap care datorită acestei unităţi duc o viaţă normală, se simt utili şi nu marginalizaţi. În plus, de-a lungul anilor, a organizat tabere şi manifestări educative, prin atelierul de reparaţii ASCHF-R Argeş, care prin DGSASPC Argeş are o colaborare deosebită cu Consiliul Judeţean, a donat către spitale, unităţi de protecţie socială sau persoane fizice din judeţ o gamă diversă de dispozitive medicale (paturi electrice, fotolii rulante, cadre de mers fixe şi mobile, cârje şi semicârje, toalete la capul bolnavului, saltele antiescare, sisteme de ridicare/verticalizare necesare celor imobilizaţi la pat care le asigură accesul la duş, aparatură pentru kinetoterapie etc) primite de la colaboratori şi parteneri din Germania, iar recent a achiziţionat un microbuz – singurul din judeţ – special adaptat transportului persoanelor imobilizate în fotoliul rulant.
Demersuri către Guvern
În acest context, conducerea executivă a ASCHF-R Argeş (director executiv Lavinia Besnea, ea însăşi persoană cu handicap accentuat, dar care graţie UPA „Împreună” duce o viaţă socială normală) a transmis premierului Mihai Tudose o scrisoare deschisă în care se alătură demersurilor depuse de Florian Sălgean, preşedintele Asociaţiei Profesionale Neguvernamentale de Asistenţă Socială, şi de Angela Achiţei, preşedintele Fundaţiei „Alături de voi România”, solicitându-i să nu adopte respectiva ordonanţă, care numai în Argeş ar lăsa câteva sute de persoane cu handicap fără locuri de muncă şi astfel ar îngroşa nejustificat rândurile asistaţilor sociali. Iniţiatorii au găsit chiar şi soluţia de rezolvare a situaţiei, dar asupra acestui subiect vom reveni într-o ediţie viitoare.
Ca parteneri media, ne alăturăm eforturilor ASCHF-R Argeş şi considerăm că proiectul ordonanţei incriminate nu a fost suficient de bine analizat şi sperăm ca premierul să dea dovadă de echilibru şi să nu-l aprobe. Oamenii au diverse deficienţe nu trebuie sub nicio formă trimişi la marginea societăţii, pentru că sunt egalii noştri, nicidecum o povară, şi prin activitatea depusă în unităţile protejate nu doar că asigură existenţa lor şi a familiilor, ci contribuie la bugetul statului prin plata obligaţiilor financiare ce le revin.
Val. NICOLAU