Advertisement
Persoană căzută pe stradă în Pitești.
În această seară, mai precis în jurul orelor 18:40, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție au depistat în cartierul Războieni o persoană căzută pe carosabil, în stare de semi-inconștiență.
Politiștii locali au încercat să vorbească cu persoana în cauză și au aflat că se numește B.G., are 53 de ani, are dureri mari în piept și din această cauză nu se poate deplasa.
Polițiștii locali au anunțat imediat Serviciul de Ambulanță care a sosit în scurt timp pentru acordarea primului ajutor și transportarea acestuia la Spitalul Județean.
Advertisement