Coincidență sau nu, exact la ora la care a fost programat protestul în Piața V. Milea din centrul Piteștiului, împotriva restricțiilor autorităților, o macara de mari dimensiuni a fost parcată pe platoul de beton. Multi dintre cei care veniseră să își strige revendicările, principala dintre ele fiind aceea de a fi lăsați să muncească, au interpretat această întâmplare ca o sfidare la adresa lor.
Cu ajutorul utilajului o echipă a ADP urma să monteze un brad foarte înalt care în mod tradițional trebuia să fie așezat lângă primărie. Cum acolo va fi șantier până în primăvara anului 2022, administrația locală a recurs la această soluție, schimbând locația. Situația creată a fost de-a dreptul hazlie.
Cum zgomotul utilajului ar fi acoperit în mare măsură strigătele oamenilor necăjiți care au fost trimiși în șomaj, muncitorii, pentru a evita un conflict, au amânat operațiunea și au luat o pauză. Pe tot parcursul protestului, bradul a rămas suspendat în aer iar imaginea ducea orice privitor cu gândul la un uriaș verde spânzurat care atârnă in ștreang…