Pericol în zona Slava. Problema îi irită pe șoferi de mult timp.
O situație care persistă de ani buni îi irită la maxim pe șoferii care circulă în zona Slava, la ieșirea către Calea Câmpulung pe sensul de mers Pitești-Mioveni.
Un cititor ne-a reclamat faptul ca de pe strada “Toma Conțescu” în Calea Câmpulung se lovește de problema mașinilor parcate neregulamentar pe trotuar, în special tiruri: “Parchează toți tiriștii acolo pentru că este magazinului mixt de unde probabil își iau de mâncare și cafea. Dar pentru noi, restul, este foarte deranjant și în același timp periculos.
Nici nu există o oglindă retrovizoare montată pe partea cealaltă (pe trotuarul din dreapta) pentru cei care ies de pe străduță în circulația principală”, ne-a transmis acesta.
Nu numai că este ilegal, dar și periculos, drept dovadă că în zonă au avut loc de multe ori accidente. Ca situația să nu se înrăutățească pe viitor, în zonă ar fi indicat să aibă loc mai multe controale, iar cei care staționează să fie sancționați conform legii…