
Argentina Elena Culcuș a fost confirmată oficial ca manager al Centrului Cultural „Doina Argeșului”, după ce a obținut o medie aproape maximă la concursul organizat pentru ocuparea funcției. Rezultatul a fost validat astăzi de comisia de concurs, la ora 10:00, confirmând experiența și performanța profesională acumulată de-a lungul carierei sale.
Performanță demonstrată prin concurs
Concursul pentru postul de manager a inclus două probe: proiectul de management și proba orală, ambele susținute cu succes de Argentina Elena Culcuș. Nota obținută aproape de maximă reflectă capacitatea sa de a conduce instituția, precum și viziunea sa asupra dezvoltării culturale în județul Argeș.
Experiență managerială solidă
Din martie 2025, Argentina Elena Culcuș ocupa funcția de manager interimar al Centrului Cultural „Doina Argeșului”, perioadă în care instituția a derulat numeroase proiecte culturale și artistice apreciate la nivel local, județean, național și internațional. Anterior, Argentina Elena Culcuș a condus timp de 8 ani Centrul Cultural Mioveni, acumulând experiență vastă în managementul instituțiilor culturale.
Pregătire profesională și calificări
Argentina Elena Culcuș este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, deține un master în Resurse Umane și a urmat cursuri de specializare în Managementul Instituțiilor Publice de Cultură. Alegerea sa pentru mandatul 2025-2029 aduce continuitate și expertiză în conducerea Centrului Cultural „Doina Argeșului”, asigurând dezvoltarea proiectelor culturale în perioada următoare.




































