Percheziții. Reținuți de polițiștii de la “transporturi” pentru furt în Argeș
În ziua de 14 iunie a.c., pentru administrarea de probatoriu, în temeiul autorizării instanței competente, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 20 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Dintre activitățile de percheziție, 18 au avut loc pe raza județului Argeș, una în județul Brașov și una în județul Giurgiu.
Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat cantitățile de 1.405 litri de motorină, 25 de litri de ulei (despre care s-a stabilit că este specific C.F.R.), 62 de piese (despre care s-a stabilit că sunt componente de la vagoane de marfă), precum și mai multe recipiente goale cu miros specific de motorină, cu o capacitate totală de 2.600 de litri.
În ziua de 16 iunie a.c., după administrarea probatoriului, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 45 și 61 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Ulterior, față de cei în cauză a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă de control judiciar pentru 60 de zile, iar dintre aceștia, față de un bărbat de 45 de ani, precum și față de un bărbat de 55 de ani, a fost dispusă și obligația de a nu exercita profesia.
Cercetările au beneficiat de sprinjinul Biroului Operațiuni Speciale Pitești din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale – I.G.P.R.
Perchezițiile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Serviciului Județean Poliție Transporturi Giurgiu și Biroului Județean Poliție Transporturi Brașov, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectorartului Județean de Jandarmi Argeș.