# Sunt vizați mai mulți indivizi bănuiți de furt calificat
La această oră, polițiștii prahoveni și cei ai Direcției de Operațiuni Speciale din I.G.P.R. efectuează 32 de percheziții la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt și furt calificat.
La data de 22 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Valea Călugărească efectuează 32 de percheziții la locuințele unor persoane bănuite de furturi din locuințe, gospodării și societăți comerciale. 26 de descinderi au loc în comuna Berceni, 4 în Municipiul Ploiești, 1 în comuna Valea Călugărească și una în comuna Leordeni, județul Argeș .
Din cercetări au rezultat indicii că, începând din luna martie a anului trecut, persoanele în cauză ar fi pătruns în incinta unor locuințe, gospodării și societăți comerciale, de unde ar fi sustras diverse bunuri și valori, precum și animale și material lemnos.
Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 57.000 de lei.
24 persoane vor fi fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
La percheziții participă și jandarmi.