Percheziții în Argeș: Grup infracțional, trafic de migranți.
La data de 13 februarie a.c., polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează 34 de percheziții domiciliare, în județul Ilfov și municipiul București (12), Argeș (7), Dâmbovița (1), Teleorman (4), Olt (1), Sibiu (1), Arad (1), Vâlcea (2), Vrancea (4) și Galați (1), în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
Astfel, s-a reținut că, în anul 2021, mai multe persoane bănuite ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat, până în prezent, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, pentru a obține în mod facil sume de bani.
În vederea realizării scopului grupului infracțional, membrii acestuia ar fi adăpostit și transportat migranți, care ar fi provenit din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka.
Pentru transportul migranților, ar fi fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, care s-ar fi aflat în proprietatea membrilor grupului infracțional organizat sau care ar fi fost utilizate de societăți comerciale.
Sub pretextul unor livrări de marfă, având ca destinație finală state din Uniunea Europeană, ar fi fost efectuate mai multe transporturi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranții fiind ascunși printre mărfuri.
Sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost, ulterior, investite în imobile, autoturisme sau folosite pentru săvârșirea altor activități infracționale.
Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost documentate 5 transporturi, prin intermediul cărora membrii grupului ar fi încercat să scoată ilegal, din România, aproximativ 120 de migranți.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu vor fi conduse, în vederea audierii, aproximativ 30 de persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Pitești și serviciilor de combatere a criminalității organizate Teleorman, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Galați, Vrancea și Arad, precum și al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
De asemenea, la activități participă și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție din județele unde au loc perchezițiile și din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.