Este vară, este vârful sezonului turistic şi cei care adoră excursiile, cunoaşterea ţării şi a lumii ştiu că fiecare stat îşi promovează, cât poate de bine, frumuseţile, valorile. Slavă Domnului, şi România are ce arăta; suntem dăruiţi cu o ţară frumoasă, armonioasă ca relief, sănătoasă (…), pentru care străinii (…dar nu toţi românii!!!) ne invidiază.
Din documentarele cu care ne alintă unele televiziuni, dar şi din experienţe proprii, românii constată, cu năduf, că, „afară”, cei îndrituiţi cu responsabilităţi s-o facă ştiu, cum se spune, să-şi vândă marfa! Fiecare eveniment, fiecare loc pe care-l consideră impregnat de istorie (de interes, deci!) sau de frumuseţe-unicat este bine marcat şi traseele – şi ele bine punctate ca vizibilitate – te duc spre „obiective”. S-o spunem de-a dreptul: nu ştim să ne vindem marfa! Îmi amintesc cum, în Turcia, am închiriat un autoturism să vedem „cascadele”. Când am ajuns, am văzut ceva modest, sub „Urlătoarea” de la noi, sau aceea din faţa Cabanei Capra, din Argeş.
Este bine că există nişte puncte de informare turistică. Am testat două (nu spunem nume, pentru că nu este bine, creştineşte, să-i faci rău cuiva), dar una era cu perdelele trase (căldură mare, monşer!), iar alta era… goală. Uneori, ne dăm seama că unor „obiective” li se creează o aură, care nu-i deloc adevărată.
Îmi amintesc de deziluzia pe care a trăit-o Octavian Paler vrând să ajungă în Arcadia, să poată spune, ca în legendă, „Et in Arcadia ego” (Am fost şi eu în Arcadia). Când a ajuns acolo, şi-a dat seama că e vorba de un paradis pierdut: „Ce căutam singur în pustietatea aceea? În jurul meu, cât vedeam cu ochii, nu se zărea ţipenie de om. Numai munţi, numai piatră şi soarele ardea, încingând piatra”.
Avem obiective turistice deosebite în Argeş. Nu le transcriu, din lipsa spaţiului. Mă opresc puţin în Piteşti, să vă atrag atenţia asupra „Bisericii cu ceas” („Sfântul Ierarh Nicolae”), cu o istorie ce duce şi spre… Pasărea Phoenix. Căci, până la demolare, a renăscut chiar din cenuşă! Ei bine, la 30 aprilie 1878, în prezenţa lui Carol I, aici s-a săvârşit primul Te Deum al României independente; pentru victoriile ostaşilor noştri la Griviţa, Rahova şi Plevna. Bucureştiul era ocupat de trupele ruse, iar Carol I îşi stabilise la Piteşti comandamentul militar. Ca semn al recunoştinţei şi preţuirii momentului istoric, Carol I a dăruit, mai târziu, bisericii un policandru. Există, azi, un semn al evenimentului, dar meschin faţă de importanţa lui. Independenţa a fost piatra de hotar a României; abia de aici a început drumul modernizării ei statale.
De aceea, cred că Fundaţia regală a Principesei moştenitoare şi Guvernul ar trebui să realizeze aici, în memoria Războiului pentru Independenţă, un monument pe măsura importanţei momentului. Ca să nu mai amintim că „Drumul lui Carol” (viitorul domnitor a trecut prin Curtea de Argeş şi Câmpulung spre Târgovişte) este prin Argeş.
Un amănunt: bronzul statuii lui Carol I de la Bucureşti a fost topit, pentru a da viaţă statuii lui Lenin din Piaţa Presei (a stat aici până în 1990)… „De-ale istoriei…”.
Valea Argeşului poate întrece, cu extindere spre Transfăgărăşan, Valea Prahovei, pentru că este pitorească şi este bine dotată şi ca posibilităţi de cazare (chiar de lux: un hotel, ca în Elveţia, lângă baraj). Păcat de cacealmaua Moliviş; nu înţelegem de ce, dincolo de măsuri împotriva vinovaţilor, nu se intervine cu celeritate pentru realizarea unei veritabile staţiuni de iarnă!?! Deocamdată, atât!
P.S. Cine merge, de obicei, în Grecia îşi dă seama de ce această ţară este salvată de turism. Calitatea serviciilor!
Traian ULMEANU
