A-ţi uita tradiţiile e mai dureros decât a-ţi uita istoria. Pentru că istoria nu are nici vechimea, nici profunzimea care izvorăşte din tradiţie. Istoria ţine de lumesc şi de raportul cu ceilalţi… Tradiţia ţine de spiritualitate şi de raportul cu sine şi cu absolutul întruchipat în sufletul unui neam. Conf. univ. dr. Sorin Mazilescu, de la Univesitatea din Pitești a dezvoltat acest subiect, în microinterviul care urmează.
-(Mai) avem nevoie de tradiţii?
-Cu siguranță, da! Studiile sociologice şi comparate ne învederează că tradiţia este un fapt istoric, condiţionat de necesităţi şi condiţii de loc şi timp, este mai ales un proces care nu se formează la voia întâmplării şi mecanic. E, din contră, un proces care este însoţit în permanenţă de lumina conştiinţei. Nu e un proces deliberat, intenţionat, planificat conform unui scop sau unui model conceput de cineva. Tradiţia este în mare măsură un proces spontan, dar nu inconştient. Spontaneitatea provine din complexitatea vieţii sociale, a vieţii populare mai ales, iar pe măsură ce aceasta se organizează mai raţional şi mai conştientă de acest lucru, se transformă şi ea în proces mai conştient, mai raţional.
-Care este moștenirea rămasă de la părinți sau bunici pe care nu vreți să o pierdeți?
-În primul rând, educația. Prin intermediul acesteia ne putem însuşi ştiinţa şi experienţa de muncă, zestrea culturală, conduita şi orientarea în viaţă. Poporul român – ca toate popoarele mari şi mici, de pe pământ – îşi are şi el folclorul său, în care se reflectă integral chintesenţa vieţii sale spirituale, toată experienţa sa de viaţă cu toate avatarele şi vicisitudinile ei.
-Ce tradiții încercați să duceți mai departe?
-Poveștile și povestirile de viață ale înaintașilor noștri. Nevoia omului simplu de a consemna realitatea, de a informa, a alerta, de a atrage atenţia. Aceste lucruri le-am simţit în desele descinderi în satele argeşene când întâlneam tot felul de informatori care încercau prin informaţiile furnizate să ne convingă de adevărul relatat. Pentru oamenii din Argeş semnul înţelepciunii pare a fi voinţa continuă; ei au libertate interioară şi nu numai, conştienţi că timpul este în ei. Când vorbim de tradiţie nu trebuie să pierdem din vedere un aspect esenţial: atitudinea omului față de trecut, apariţia noului şi relaţia nou-tradiţie, confruntarea acestora şi biruinţa noului. Legătura prezentului cu trecutul şi cu viitorul, în procesul selectiv al tradiţiei şi inovaţiei este baza solidarităţii social-istorice a umanităţii.
