De vreun sfert de veac încoace, pe scena politică se perindă aceleaşi personaje. Se regăsesc când la dreapta, când la stânga eşichierului politic şi fac orice compromis pentru a ajunge pe liste, pentru a fi la ciolan. Numai pentru ei. Nimic, sau aproape nimic, pentru judeţ, pentru ţară! Avem şi în Argeş destule astfel de exemple.
Şase partide
Cel mai recent exemplu este cel al senatorului Iulian Cristache care a ajuns la PSD. Acesta a atins performanţa de a activa acum în al şaselea partid, după ce a început la PRM, a trecut prin PP-DD, s-a dedulcit la UNPR, a atins PMP-ul şi apoi s-a înregimentat pentru câteva zile la PRU, pentru a eşua la PSD. Un alt exemplu este cel al fostului şef al Garnizoanei Piteşti, Marin Tudorică. Acesta a intrat în scenă drept candidat la Primăria Piteşti din partea UNPR, a trecut apoi în plină campanie electorală la PMP şi a ajuns să candideze ca independent (fără succes). Daniel Constantin, deputat de Piteşti al ALDE, dă fuga la Bucureşti pentru a candida, fiind sigur că în Argeş nu mai prinde postul lui călduţ. Liberalii argeşeni sunt disperaţi de cât de rău stau în sondaje şi o invită pe şefa de la Bucureşti, Alina Gorghiu, să candideze în Piteşti, doar-doar or mai scoate şi ei capul. PNŢCD, eternul partid de sub 1%, mizează pe Marian Munteanu şi Alianţa Noastră România ca să prindă un oscior parlamentar. Radu Bănică a dat PDL-ul pe PSD pentru a fi din nou consilier local la Piteşti. Mircea Andrei, fost senator de Argeş, acum consilier judeţean, aderă la PMP şi ajunge subordonat politic fostului său… subordonat Cătălin Bulf din perioada când cei doi activau în PDL.
Model
Vreţi însă şi un model de consecvenţă şi dedicare? Ion Iordan, de la PRM: corabia României Mari aproape s-a scufundat, liderul Corneliu Vadim Tudor a murit, dar Iordan a rămas fidel partidului şi principiilor sale. Aproape că PRM s-a confundat în ultimii ani cu acest om destoinic care a crezut în principii şi nu a vânat funcţii şi privilegii. Oare nu ar fi timpul ca astfel de oameni să iasă în faţă, iar cei care ne-au dus în sapă de lemn să ne lase în pace?
Claudiu DIŢA