O autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au fost solicitate să intervină la Dragoslavele, unde un autoturism se răsturnase. La momentul sosirii, salvatorii au constatat că, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Din verificări a rezultat că o familie de pensionari plecase cu maşina de la Rucăr către municipiul de la poalele Mateiaşului. Ajuns la Dragoslavele, şoferul, în vârstă de 70 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind ud şi alunecos de la ploaie, şi într-o curbă periculoasă la dreapta a pierdut controlul volanului.
Autoturismul, un Opel, a derapat şi a intrat în şanţul de pe aceeaşi parte cu sensul de mers, după care s-a răsturnat cu roţile-n sus rămânând pe pavilion pe marginea drumului. Norocoşi, cei doi soţi au scăpat teferi ajutaţi şi de faptul că purtau centurile de siguranţă, au reuşit să iasă singuri din autoturismul avariat şi nu a fost nevoie să fie transportaţi la spital.