Era ora 20.45 a serii de joi, când ISU Argeş a fost sesizat că la Stâlpeni a avut loc un accident de circulaţie.
Întâmplarea a făcut ca, exact în momentul respectiv, prin zonă să treacă o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, care se deplasa spre Câmpulung. Echipa medicală a oprit şi a acordat ajutor victimei.
Din primele date rezultă că Floein B., de 40 de ani, din Bughea de Sus, conducea un Audi spre Piteşti. El l-a accidentat pe Ion G., de 59 de ani, pensionar din Stâlpeni, care s-a angajat într-o traversare neregulamentară. Grav rănit, bărbatul a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, fractură de claviculă şi pneumotorax. Din infomaţiile pe care le deţinem am aflat că, în cursul zilei de azi, pacientul a intrat în stare comatosă şi se află sub supraveghere medicală strictă.