…Aceasta era marea dilemă a oficialilor echipei CS Mioveni, ieri. Echipa se va reuni astăzi, la ora 10:30, la stadionul din localitate sub comanda noului antrenor. Ieri, la prânz, oficialii argeşeni discutau cu doi tehnicieni pentru preluarea funcţiei de antrenor principal.
Pe lista conducătorilor argeşeni s-au aflat iniţial cinci nume, şi anume Mihai Teja, Claudiu Niculescu, Flavius Stoican, Alexandru Pelici şi Emil Săndoi. Cum primele trei variante au căzut, din diverse motive, au mai rămas în cărţi pentru a-i prelua pe galben-verzi doar ultimii doi tehnicieni.
Nici Emil Săndoi şi nici Alexandru Pelici nu oferiseră ieri un răspuns cert, însă mai mult ca sigur astăzi, la reunirea argeşenilor, va fi prezent unul dintre cei doi tehnicieni.
În ceea ce-l priveşte pe fostul mare jucător al Universităţii Craiova, Emil Săndoi, acesta era ieri în cărţi pentru a o prelua pe prim-divizionara Concordia Chiajna şi în eventualitatea în care nu va ajunge la niciun consens cu oficialii ilfoveni ar urma să vină la Mioveni, el fiind prima opţiune pentru diriguitorii clubului din oraşul constructorului de maşini.
Pelici este varianta de rezervă, în cazul în care Săndoi ar coti-o spre Chiajna.
În ceea ce-l priveşte pe Mihai Teja, pretenţiile acestuia au fost considerate exagerate de către conducerea argeşenilor, el solicitând un salariu de multe mii de euro lunar pentru a-i pregăti pe galben-verzi. Mai ieftini erau, ce-i drept, Niculescu şi Stoican, însă aceştia sunt deja curtaţi de alte echipe.
De asemenea, conducerea clubului lucrează în paralel şi la conturarea lotului de jucători cu care va fi abordat noul sezon competiţional. Zilele trecute, oficialii clubului au bifat deja primul transfer, căpitanul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Ionuţ Stoica, urmând a evolua în sezonul următor la Mioveni.
Monica CRISTEA