„Cu adevărat deșertăciune sunt toate și viața acesta este umbră și vis; că în deșert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălășluim, unde împreună sunt împărații și săracii. Pentru acesta, Hristoase, Dumnezeule, pe robul Tău acesta mutat de la noi odihnește-l, ca un iubitor de oameni…” Așa au implorat aseară șase preoții și un diacon, divinitatea, în capela bisericii Sf. Ierarh Nicolae (Nou) din Curtea de Argeș.
La sicriul în care se află vrednicul slujitor al Domnului, părintele Vasile Marinescu, cel care le-a fost multora călăuză pe calea mântuirii au început sa vina de ieri și pe tot parcursul zilei de astăzi, ca într-un adevărat pelerinaj, sute de persoane.
Soborul de preoți a săvârșit slujba „Citirii Stâlpilor” iar omul de cultură, colaboratorul și bunul prieten al celui adormit, George Mitrache, a citit vreme de peste cinci ore, Psaltirea! Atmosfera de tristețe a cuprins parcă întregul oraș și cu cât se apropie mai mult momentul înmormântării care va avea loc mâine la prânz, crește numărul celor care își îndreaptă pașii spre locașul de cult. Flori, jerbe, coroane, candele, lumânări și multe, multe lacrimi care curg pe obrajii triști ai celor care vin să-i aducă un ultim omagiu duhovnicului lor drag. O palidă consolare pentru familia îndoliată dar mai cu seamă pentru Dan Marinescu, medic celebru la Spitalul Floreasca din București, om care a reușit în decursul excepționalei sale cariere să salveze o mulțime de pacienți dar, din nefericire, pe iubitul său tată nu l-a putut scoate din ghearele morții.
Urmează o noapte lungă de priveghere. De rugăciune. De jale. Cea de pe urmă pentru cel care merge în ceruri să-I slujească lui Hristos, lângă Tronul Împărăției Sale. Mâine la câteva ore după revărsatul zorilor, zeci de preoți laolaltă cu sutele de credincioși, majoritatea fii și fiicele duhovnicești ai părintelui Vasile, binecuvântată fie-i memoria, în dangătul clopotelor, își vor uni glasurile și vor cânta la cimitirul „Sf. Ingeri”, la mormântul în care va fi pogorât sicriul: „Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”
