Peisaje de basm, drumuri de coşmar – Ziarul Argeşul

Creastă montană

La fiecare două săptămâni mi-am propus să fac drumeţii montane. Cu ajutorul directorului Ion Sănduloiu de la Salvamont care îmi furnizează cele mai bune trasee pentru un începător, am purces şi sâmbăta trecută pe traseul spre Vârful Moldoveanu. Nu am ajuns la vârf, este drept, dar asta nu înseamnă că nu voi reuşi, până la urmă. Dar nu se poate să nu remarci că în vreme ce peisajele sunt de basm în Argeş, infrastructura lasă mult de dorit! Cum să te compari din punct de vedere turistic cu Prahova sau Braşovul care au drumuri asfaltate pe cele mai spectaculoase trasee, când la noi mergi de multe ori pe drumuri pe care… îţi rupi maşina! În plus, te doare sufletul când vezi versanţii „cheliţi” de aurul verde care ne sunt pădurile…

Ce fac autorităţile judeţene?

Stâna lui Burnei

Avem parlamentari, avem primari, avem conducere la Consiliul Judeţean. Dar nu avem autostrada spre Sibiu, nu avem copertine pe Transfăgărăşan, nu avem drumuri decente până la cele mai importante obiective turistice din judeţ. De exemplu, traseul ales de noi – pe Valea Rea – este cel mai scurt dintre cele care ajung pe Moldoveanu (cel mai înalt vârf din ţară) şi singurul care se face într-o zi dus-întors. Cu toate acestea, cei mai mulţi turişti „atacă” vârful din judeţele vecine, tocmai pentru că… nu îşi rup maşinile până în punctul din care o iau pe jos. În cazul de faţă, din drumul naţional Piteşti – Câmpulung Muscel, la Piscani, faci stânga spre Coşeşti – Domneşti. La intersecţia cu drumul Câmpulung Muscel – Curtea de Argeş (care este, de asemenea, „varză!”) urci spre Corbi (care comună nu se dezminte: pe drum am dat peste o turmă de oi cărora le-am acordat… prioritate!). De la Corbi spre Nucşoara sunt câteva porţiuni de drum de pământ sau în lucru, iar în satul Slatina începe un drum forestier (pe care se găsesc şi pensiuni de cinci margarete). Peisajul este de vis, iar la un moment dat ajungi la un indicator pe care scrie „Vârful Moldoveanu – 32 km”. Drum forestier care, cică, a fost reabilitat cu bani europeni în urmă cu mai mulţi ani. Camioanele pline cu lemne au avut însă „grijă” să transforme drumul într-unul de coşmar pe care pierzi câteva ore până ajungi la Stâna lui Burnei, acolo de unde ataci, propriu-zis, traseul spre vârfurile Viştea şi Moldoveanu.

Defrişările, o obişnuinţă?

Defrişările continuă

De-o parte şi de alta a Văii Rele, cum se numeşte zona, peisajul este de basm: cascade spectaculoase, păduri adânci, creste semeţe… Din loc în loc, sunt maşini ale firmelor care defrişează. Pe versanţi se văd porţiuni pe unde falnicii copaci sunt târâţi până la „bază” de unde sunt încărcaţi în camioane şi duşi la export, cel mai adesea. Anumiţi versanţi sunt cheliţi, cioatele fiind vizibile peste tot. Pe anumite porţiuni sunt locuri de campare unde turiştii şi-au găsit liniştea, dar lasă în urma lor mizerie. Din păcate, defrişările au devenit o obişnuinţă! Ne facem singuri rău, mirându-ne că ne seacă secetele de energie sau, din contră, ne păgubesc adevărate potopuri. Autorităţile închid mult prea mult ochii la această stare de fapt care lasă urme cu răni adânci în trupul judeţului!

Urcuş…

Turiştii, disperaţi de drum

Stâna lui Burnei e la o altitudine de circa 1.450 m. Turiştii care rezistă în maşini pe drumul forestier ce lasă mult de dorit au parte însă de o răsplată uriaşă: cascade de poveste, creste de vis, aer tare şi curat, apă rece şi proaspătă din pâraie repezi, brazi semeţi şi păduri de nepătruns, sunete de păsări şi vântul care mai întâi îţi mângâie trupul pentru ca mai apoi să te supună la unele încercări, pe măsură ce urci poteca. Traseul este plin de turişti dornici să ajungă pe Moldoveanu. Noi ne-am limitat la o drumeţie mai scurtă şi la a ne bucura de peisajele de basm pe care judeţul nostru le are, gândindu-ne însă cu groază la drumul de coşmar pe care aveam să-l facem la întoarcere!