Două mari șantiere in zona centrală a urbei, unul de-a lungul Bulevardului IC. Brătianu, celalalt în fața Primăriei. Ambele creează disconfort măcar vizual dacă nu și din punct de vedere al traficului rutier în cazul primului, pietonal în cel de-al doilea.
Totuși ce le diferențiază? Pe bulevard se lucrează de când se crapă de ziuă, chiar și sambata. La foc continuu, ca-ntr-un furnicar. Muncitorii, în salopete albastre nu au timp nici să schimbe câteva vorbe între ei, se-nțeleg mai mult din priviri. Utilajele duduie, iar oamenii nădusesc pentru a face norma zilnică. Și rezultatele se văd cu ochiul liber. Într-un timp record, reabilitarea și modernizarea acestei importante artere de circulație a urbei este aproape de faza finisărilor.
Dincolo, pe platoul Primăriei, nicio schimbare vizibilă. Azi câțiva muncitori pierduți pe imensa suprafață betonată. Zăriți de la distanță, dincolo de gardul înalt, metalic, pare că se ocupă cu întreținerea curățeniei. Ori meșteresc ceva la un stâlp electric. Atât. Niciun motor nu se face auzit. Liniste care predispune la reflecție, la metafizică. Măcar o lovitură de ciocan să fi spart tăcerea mormântală. Ori sunetul metalic al unui târnăcop târât pe dalele de piatră. Nimic din toate acestea. „Pe-ntinderea cimentată /nu-i nici roabă, nici lopată…” Vă place, domn primar? N-am găsit altă rimă.
