Aşa, cam în jurul orei prânzului, mă trezesc la redacţie cu ÎPS Calinic. Îmi trece pragul biroului şi-mi deşartă pe masa de lucru o altă traistă cu cărţi. Încep să număr titluri apărute sub semnătura arhiepiscopului Calinic Argeşeanul: „Mai citeşte o dată” (atenţie, e vorba de numeral, nu adverb, deci nu-i greşeală!), „Iubirea nemuritoare a lui Dumnezeu”, „Licăriri de smarald”, „Din suferinţele Marii Uniri”, „Convorbiri cu Radu Comănescu”. Primele trei volume am plăcuta surpriză să observ că poartă pe coperta a IV-a citate alese din textele subsemnatului. Bag însă de seamă treaba asta, onoarea asta pe care mi-o face cărturarul, abia după ce şi-a luat la revedere de la mine. Mai precis, după ce mi-a făcut, pe nepusă masă, bucuria unui festin spiritual. Las’ că o fogace de pomană tot s-a găsit la Marcello.

Dacă nu mă înşală pe mine memoria, Kafka spunea undeva că a scrie este o formă a rugăciunii. Şi, dacă e să fac o socoteală cinstită, arhiepiscopul de la Argeş şi-a pus semnătura pe mai bine de 50 de cărţi, cele mai multe de esenţă religioasă, dar destule şi cu conţinut laic. Subsumate mai toate în ediţia inegrală tipărită anul trecut la Mânăstirea Aninoasa. Potrivit lui Kafka, mă întreb sincer câte rugăciuni să fi făcut Înalt Preasfinţitul scriind mereu şi mereu. Atâtea cărţi! Hotărât lucru, multe, foarte multe. Dar le-o fi ştiind cineva rostul? Scrise nu doar de un cărturar, un literat, ci mai ales de un dascăl, un teolog, un părinte spiritual. Ba, dacă mi-aduc bine aminte, şi de un editor, fiindcă a fost coordonator al operei integrale a patriarhului Iustin Moisescu, a cărui figură, operă şi lucrare le-a adus în atenţie în anul 2004.

În ideea că pe Dumnezeu bucuria ni-l arată mai depărtat, iar suferinţa, mai apropiat, mai toate scrierile ierarhului de la Argeş trimit cu gândul la manuscrisul de la Rohia al lui N. Steinhardt intitulat „Jurnalul fericirii”. Jurnal care, în fapt, numai al fericirii nu este, ci mai degrabă al suferinţei trăite în închisorile unui regim care-n zbuciumatul secol douăzeci ne-a terorizat elitele. Şi, pentru că veni vorba nu doar de suferinţă, de care a avut parte cu asupra de măsură, ci şi de elite, avem intuiţia că ÎPS Calinic Argeşeanul se înscrie în această serie, o spunem răspicat, a elitelor intelectuale. Serie încă subţire deocamdată. Dar cu perspectiva de a spori, fiindcă avem atâta nevoie de lucrarea lor pentru a pune ordine în viaţa noastră şi-n societatea noastră. Iar dacă nu se va putea asta dintr-o dată, fiindcă nu-i un om al puterii lumeşti, ci al uneia de alt ordin, fie măcar şi pentru a ne lămuri dacă Monod a văzut drept. Dacă universul se tot dilată şi se contractă în mod inutil şi tot ce scrie-n Biblie „sunt plăcute poveşti mângâietoare, iar universul nu-i decât o imensitate de materie incandescentă ori viermuitoare…” Oare?

Destul! Intru din nou pe un teren minat, unde nu m-am catehizat, dar din bruma de cărţi pe care le-am citit, scrise de Calinic Argeşeanul, m-am convins că înaltul ierarh a făcut-o cu prisosinţă, iar asupra mea au avut următorul efect. Citez spre exemplificare ceea ce reproduce ÎPS pe coperta a IV-a din „Mai citeşte o dată”, gânduri publicate de mine cândva, mai precis după ce i-am citit cartea „Bucuria lecturii”.

„Aşadar, „gust din «bucuria lecturii» şi-mi vine în minte o scenă când, în copilărie, am urcat prima dată la munte. Urcuş abrupt pe Stoila, căldură ca la sfârşit de vară şi o sete în cerul gurii de vedeam negru în faţa ochilor. Cineva din grupul care urca la răvăşit dă semnalul izbăvitor: oprirea la un izvor cu apă limpede şi rece. De la şipot, fiecare soarbe apa din pumni, iar unul dintre drumeţi scoate din traistă un pepene pe care-l taie în felii şi ne îmbie să gustăm. Mai păstrez şi acum în cerul gurii aroma acelui pepene…”

Da, o spun cu sfială, după ce am parcurs o bună parte din textele dăruite de patriarhul literar al „României de la Argeş”, simt din nou, în cerul gurii, cum aromesc cugetările cărturarului teolog. Parfumat şi cu sens profund binecuvântat. Cu credinţă în Dumnezeu. Luaţi şi „mai citiţi o dată” cartea asemănătoare, ca format şi spirit, Bibliei, iar dacă nu credeţi că am dreptate, mai citiţi-o odată şi vă veţi convinge că mare dreptate am. Mai ales că despre Dumnezeu, ca şi despre moarte, ştim atât de puţine lucruri!

Oricum, pe nepusă masă, eu, unul, săptămâna trecută, graţie arhiepiscopului Calinic Argeşeanul, m-am bucurat de un festin cultural. Şi mare nevoie aveam de el!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio