Senatul și Camera Deputaților au făcut, în primele șapte luni ale anului, achiziții de bunuri și servicii în valoare de peste 30 milioane lei, potrivit contractelor încheiate în baza unor contracte de licitație publică sau chiar fără licitație, prin proceduri simplificate, după data de 1 ianuarie, conform portalului SICAP.
Cei mai mulți bani au fost cheltuiţi de Camera Deputaţilor: 23 milioane lei pe asigurări auto, pe reparații de mașini aflate în parcul instituţiei, pe bilete de avion și camere de hotel în străinătate. Mulţi bani însă s-au dus şi pe echipamente de tehnologia informației.
Spre deosebire de deputați, Senatul României, condus de Anca Dragu, de la USR-PLUS, a mers, anul acesta, mai pe „economie”. Chiar și așa, Camera Superioară a Parlamentului tot a cheltuit peste 7 milioane lei.