Cu bune şi rele, sunt etichetat la acest moment ca o persoană publică. Pentru că m-am născut şi am învăţat în Piteşti (până am intrat la Medicină), pentru că după facultate, stagiatură şi specializare m-am întors acasă profesând de câteva decenii şi consultând zeci de mii de argeşeni. Dar şi pentru că am o veche rubrică pe care o semnez în presa locală, am lansat cărţi, am fost adeseori invitat la emisiuni de televiziune, iar de vreo 15 ani, în fiecare duminică, sunt realizatorul şi moderatorul uneia de sănătate. Suficiente motive pentru a fi cunoscut, respectat şi (cred eu) neînjurat în majoritatea locurilor în care ajung în acest judeţ.
Când am zis cu bune, m-am gândit la năravul românesc pe care-l ştim cu toţii: oriunde ai fi, în orice împrejurare, te descurci mai uşor dacă acolo ai o relaţie, o rudă, un prieten, un fost coleg de şcoală, o fostă iubire sau un fost pacient. Cât despre rele, cred că pe primul loc este faptul că, devenind persoană publică, ţi se scormoneşte în lucruri care ţin de viaţa privată, ţi se inventează poveşti amoroase sau nu mai poţi fi nicăieri incognito şi nerecunoscut aşa cum (uneori) chiar îţi doreşti.
* În urmă cu vreo doi ani beam o cafea într-un bar. Eram singur la o masă. La un moment dat, de pe un scaun din apropiere s-a ridicat o doamnă foarte prezentabilă, a venit spre mine şi mi s-a adresat: „Vaai, ce mă bucur! Să ştiţi că arătaţi mai bine ca la televizor. Vă rog din suflet să-mi daţi un autograf pe acest carneţel!” Nu mi s-a mai întâmplat altădată. Am semnat, iar ca să evit cine ştie ce nebunie am scris data, ora şi numele barului.
* Sunt adeseori salutat pe stradă de oameni pe care nu-i cunosc. „Cu respect! La începutul emisiunii spuneţi că un om informat valorează cât doi. Mare dreptate aveţi!”
* Pentru un control de rutină am fost oprit în trafic de un poliţist. M-a recunoscut, a început să râdă, a văzut actele şi mi-a spus: „Dar-ar Domnu’ să nu ajung vreodată la venerice!”
* Recent, într-o mare piaţă unde mersesem la cumpărături, un bărbat în vârstă de vreo 40 de ani, beat criţă, a început să urle: „Domn’ doctooor, eu am citit cartea dumneavoastră «Sindromul Santorini». Pă cuvânt de onoare! Era ceva cu o insulă frumoasă, cu mare, cu soare şi cu bere de la gheaţă”…
Dr. Viorel PĂTRAŞCU
