Printre dărâmături, în zgomotul infernal al sirenelor, al armelor și avioanelor, al obuzelor care șuierau pe deasupra… Așa a reușit Irina S. să părăsească orașul în care-și trăise liniștită viața. Până mai ieri, când cineva, o forță nevăzută a răului, a vrut să i-o ia. Moartea bântuia prin Odesa și le căuta sufletele… Femeia a fugit de mână cu cei doi copii… Este doar una dintre numeroasele drame trăite de o familie din Ucraina. Acum, cei patru membri sunt în siguranță, la Pitești.
Asemenea Fecioarei Maria Ceea ce se petrece nu la mare distanță de granița de Est a României are ceva din dramatismul istoriei biblice, în care Fecioara Maria cu Pruncul în brațe fuge din calea celui rău, care căuta să-i nimicească. De două luni prin punctele de frontieră, în România intră vecini fugiți din țara lor. Doar femei și copii. Semeni de-ai noștri disperați, care au trăit experiențe traumatizante. În orașele și satele lor au ajuns tancurile inamicilor, țara le-a fost invadată, iar pe lângă distrugerile materiale uriașe războiul, ca orice război, a făcut victime omenești! Și face în continuare, pentru că grozăvia se derulează încă, sub ochii noștri care privesc imaginile la televizor. Dar cei care ne tranzitează țara le-au trăit pe viu! Suferințe inimaginabile desprinse parcă dintr-un film… Din fața pârjolului femeile fug cu prichindeii în brațe. Cu câteva obiecte aruncate în traistă. Imaginile se derulează la nesfârșit la buletinele de știri… Iar România a devenit salvarea lor din calea masacrului. Fie că aleg să rămână la noi, fie că doar ne tranzitează țara. Cifra neoficială este de zeci de persoane din Ucraina, femei de diferite vârste, dar și mulți copii, care s-ar afla în județul nostru.
Filmul călătoriei Irina S. are 36 de ani. Își ducea viața în tihnă alături de frumoasa ei familie, în Odesa. Până când coșmarul a început… Întâi – în alte zone de unde veneau vești despre invazia armatei lui Putin. Apoi nenorocirea s-a întins, astăzi, urbea lor fiind teatrul unor lupte crâncene. Femeia a fugit cu mama ei și cei doi copii. Unul are 15 ani, iar frățiorul lui – nouă. Irina a ajuns la granița cu România, iar de aici, printr-o fericită împrejurare, l-a cunoscut pe Bogdan Tudora, epitropul parohiei „Sf. Ioan Botezătorul”. Om dedicat bisericii și trăitor profund al învățăturilor creștine, bărbatul, împreună cu familia lui, s-a implicat în mai multe acțiuni umanitare de sprijinire a refugiaților. Impresionat de drama celor două femei, mamă și fiică, ajunse la granița noastră împreună cu cei doi băieți, epitropul le-a propus să vină la Pitești, în condițiile în care ele nu au rude în Occident și pur și simplu nu aveau unde se duce. Au acceptat. Bogdan Tudora a cerut ajutorul preoților parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” pentru a găzduirea celor patru suflete.
Binecuvântarea arhierească Pe terenul centrului socio-cultural „Ghenadie Arhiereul” care aparține parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” se construiște o clădire în care vor fi amenajate locuințe sociale. Ele nu erau destinate refugiaților, însă, având în vedere noua situație creată, atunci când vor fi date în folosință vor găzdui și refugiați. Venirea celor patru persoane a luat prin surprindere preoții pentru că încă se lucrează pe șantier și mai durează câteva luni până la inaugurare. Parohul pr. prof. univ. dr. Ion Popescu a înfățișat cazul arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, iar acesta a dat binecuvântarea pentru ca parohia „Sf. Ioan Botezătorul” să aibă în grijă nu doar cele patru suflete, ci încă două familii. Deocamdată, toată atenția preoților se îndreaptă spre drama Irinei S. A fost pusă la dispoziție fosta casă parohială, provizoriu, până când locuințele sociale vor fi date în folosință. În curând vor ajunge și celelalte familii.
Își prepară singure mâncarea Din momentul în care cele două femei din Ucraina și cei doi copii au ajuns la Pitești, preoții parohiei s-au mobilizat și au dotat casa cu toate cele necesare. Aparate de uz casnic, mobilier și tot ce are nevoie o familie. Sunt asigurate căldura, gazele, apa caldă. Femeile au preferat să-și pregătească singure hrana după rețete tradiționale, deși preoții le pot asigura zilnic hrana în sistem catering de la restaurant. Părintele Constantin Ene relatează o întâmplare care demonstrează cinstea și seriozitatea oaspeților: „Le-am dat o sumă de bani să își cumpere haine. Am considerat că le trebuie 500 de lei pentru fiecare. S-au dus la magazine prin Pitești. Au fost atât de chibzuite și au cumpărat strictul necesar, nu au cheltuit mai mult de 250 de lei de persoană! Jumătate! Restul de bani ne-au fost restituiți! Dacă erau români, nu cred că se rezumau la atât, nu le ajungeau nici 500 lei, ne-ar mai fi cerut!” Toți preoții parohiei s-au mobilizat, Constantin Ene, Roger Safta, Florin Iordache, diaconul Ionuț Mugurel, până și paraclisierul Laurențiu Stan, aflați sub coordonarea parohului Ion Popescu. Cu toții sunt surprinși de spiritul gospodăresc al celor două femei, de preocuparea lor pentru curățenia casei. Dar, mai ales, de o anumită distincție, noblețe care răzbate din priviri, din atitudine, din modul de a se comporta.
Soțul a rămas să lupte Demnitatea se citește în ochii Irinei. Nu se plânge, nu se lamentează. Legăm un scurt dialog cu ajutorul unei aplicații pe telefon. Femeia este impresionată de ospitalitatea de care dau dovadă preoții parohiei. Ea este credincioasă și merge împreună cu mama ei și cu copiii să se roage în biserica „Sf. Ioan”. Slujba nu o înțeleg. Dar nădăjduiesc în El. Împăratul Păcii. Și se roagă pentru toți cei rămași acolo – rude, prieteni și, mai cu seamă, pentru soțul ei, tatăl copiilor care a rămas la Odesa să își apere țara. Interesant este faptul că încă poate păstra legătura cu cei dragi rămași în Ucraina. Pentru că încă funcționează rețelele de Internet; cei doi băieți își continuă școala online, așa cum era și în vremea pandemiei.
Păstrăm Piteștiul în inimă! „E frumos în Pitești, oamenii sunt buni, avem tot ce ne trebuie, nu ducem lipsă de nimic. Dar nu vom rămâne aici. Nu plecăm în Occident, nu avem unde, dar în momentul în care se încheie războiul ne întoarcem acasă. Toată stima pentru voi, pentru România, dar noi vrem acasă, vom rămâne cu acest oraș în inimă”, ne declară Irina. Aflăm că ea lucrează pentru a-și câștiga existența. Parohia îi asigură totul, dar nu poate sta degeaba. Ajută la bucătăria unui mic local, iar din banii câștigați cumpără alimente. Procesul adaptării este lent. Cele două femei și copiii s-au trezit într-o lume nouă, printre străini. Nu cunosc limba română, dar au avut plăcuta surpriză să descopere că părintele Ion Popescu își mai amintește ceva rusă din vremea adolescenței sale. În timp ce vorbește, Irina privește deseori la băieții ei. Apoi, pe cel mic îl îmbrățișează pentru o poză alături de binefăcătorii familiei sale. A strâns în ochi toată tristețea lumii. Dar are puterea să se uite în sus. La cerul senin, la cerul albastru de deasupra României. Așa era și cerul ei, până când nori negri au întunecat totul. Cerul de desupra Odesei, unde viața se desfășura normal, oamenii își vedeau de-ale lor, parcurile erau pline, copiii zâmbeau și fiecare se bucura de răsăritul soarelui. Întoarce-se-vor toate?
