Aşa se cred ei. Şmecheri. De Piteşti. Că de Ferentari n-aveau cum, pentru că rău famatul cartier al Bucureştiului colcăie de alţi şmecheri, şmecheraşi şi alţi asemenea. S-au mai crezut mari şi tari, dar s-au înşelat, pentru că aseară au ajuns după gratii. Măcar pentru o noapte. Dar să vă povestim despre ce este vorba.
Şi-au amintit de neînţelegeri
Pe 30 octombrie, seara, patru bărbaţi din municipiu au mers la barul „Epique” din incinta EuroMall. Cu buzunarele pline de parai, indivizii au consumat niscai licori bahice cu multe grade înscrise pe etichetă. Toate de firmă, că doar se respectă şi nu se cădea să coboare ei la amărâta aia de ţuică trasă la cazan. La un moment dat, împricinaţii şi-au adus aminte că înainte cu ceva timp au avut niscai discuţii neprincipiale cu unul dintre patroni, care mai deţine un local în incinta EuroMall, ocazie cu care aveau interdicţie să mai intre în barul acela, precum şi cu bodyguardul localului.
Bătaie ca-n filme
Aşa se face că celor patru li s-a pus pata, cum se zice, şi au decis că e cazul să clarifice problema. În felul lor. După cât i-a dus mintea. Mult nu prea i-a dus, fiindcă în loc de discuţii şi clarificări, cei patru au provocat un scandal de zile mari şi a urmat o încăierare ca-n… şapte păcate. Potrivit anchetatorilor, au fost bătuţi şi patronii barului, şi bodyguardul care n-a făcut faţă asaltului fiind depăşit numeric, iar câteva lovituri au scăpat şi pe lături, nimerind câţiva consumatori. În timpul scandalului au fost distruse elemente de mobilier, au fost sparte sticle, vitrine şi mese, după care cei patru s-au grăbit să se facă nevăzuţi înainte de sosirea poliţiei sesizată între timp.
Plecaţi cu afaceri
Judiciariştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au demarat investigaţiile, au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere video şi i-au identificat pe scandalagii. Ei sunt Alin Alexandru, de 39 de ani (fratele lui Marius Alexandru cunoscut mai ales sub numele de Televijăn, care spre deosebire de Alin se ţine departe de scandaluri), Adrian Florin Din, zis Găreanu, de 26 de ani, Dragoş Cornel Piţigoi, de 28 de ani, zis Cori (fiul lui Baradiu din clanul cu acelaşi nume), şi Bogdan Gheorghe Diaconescu, de 34 de ani, zis Bolocan, toţi din municipiu.
Problema cu care s-au confruntat poliţiştii a fost că, în momentul când au vrut să-i ridice pentru audieri, niciunul dintre suspecţi nu era acasă. Toţi erau plecaţi prin diverse ţări din Comunitate. Nu fugiţi, cum s-ar putea crede, ci erau plecaţi cu afaceri – nu fuseseră puşi sub acuzare – fiindcă ei se ocupă de negustorie cu maşini second hand.
Încătuşaţi
Anchetatorii au avut răbdare să-i aştepte, iar ieri, când cei în cauză au apărut în sfârşit din nou în Piteşti, au fost ridicaţi cu mascaţii şi aduşi la sediul poliţiei piteştene pentru audieri. Aseară, toţi patru au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, ameninţare, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Azi, bărbaţii cu pricina urmează să fie duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi prezentaţi instanţei de judecată în vederea arestării preventive.
Val. NICOLAU
5 Comentarii
.
Domnul reporter habar nu are ce scrie. In primul rand ei nu au baut alcool in epique, nici licori bahice nici țuica, au venit in epique la ora 4 de la un gratar cu gluma si buna dispoziție. iar cearta a inceput-o unul dintre ei si nicidecum cu patroni sau bodyguard-ul, si cu un alt client. Chiar si ei au fost loviți mai ales unuia dintre cei patru i s-a administrat o sticla in cap fix de către soția clientul cu care s-au certat. Daca habar nu ai exact ce s-a intamplat, si vb fara sa stii te sfătuiesc sa nu mai scrii si sa defăimezi lumea aiurea. Băieții astia sunt niste băieții buni.
John
Tu te crezi ma ? :)))))
.
P.S. In club nu a fost absolut nimic spart in afara de 2 sticle, una care a fost sparta in capul unuia dintre băieții si alta care a fost soarta ptr a aplana scandalul. Ma intreb eu oare? Despre ceilalți clienți implicați in scandal, mai ales de acel barbat si soția dansului care i-a spart capul unuia dintre baieti, de ce nu se spune nimic? De ce nu au fost si ei la randul lor auditiati si reținuții, in fond si ei au săvârșit acceasi infracțiune.
.
John tu ai fost acolo de vorbești? Eu spre deosebire de tine am fost si stiu exact ce s-a intamplat. Am fost chiar langa ei.
Anonim
Niste scursuri… Da la colibasi nu I mai primeste?? Fac umbra in Pitesti degeaba toti nespalatii