Patru bărbaţi din judeţ şi-au încheiat socotelile cu viaţa, recurgând la aceelaşi gest, şi anume punându-şi laţul de gât.
Spânzurat în garaj
Aşa cum v-am anunţat în ediţia de ieri a ziarului nostru, un muscelean şi-a pus laţul de gât în garajul casei. Este Gheorghe P., de 76 de ani, din Câmpulung, care a fost descoperit atâtnând ân laţ de nişte vecini. Septuagenarul suferea de singurătate după ce soţia îi decedase cu vreo 10 ani în urmă, iar cei doi copii se mutaseră la Bucureşti, unde lucrau.
Descoperit de familie
În cel de al doilea caz, un bărbat de 53 de ani din Bogaţi a decis să îşi pună capăt zilelor. Acesta s-a spânzurat în gospodărie şi fost desoperit de membrii familiei. Gestul este unul care i-a şocat pe apropiaţi, asta pentru că avea o familie frumoasă şi liniştită şi era tată a doi copii. Este vorba despre Nicolae U., despre care anchetatorii au aflat că avea ceva probleme referitoare la consumul de alcool şi că uneori cam sărea calul, cum se zice.
Ciobanul era depresiv
Cel de al treilea suicid a fost anunţat în comuna Aninoasa, unde de asemenea un bărbat s-a spânzurat. Este vorba despre Adrian D., de 46 de ani, cioban de meserie din câte au aflat poliţiştii. Nimeni nu ştie ce anume l-a determinat să recurgă la suicid.
Dispărutul din Moşoaia se spânzurase
Cel de al patrulea caz se referă la un alt bărbat, de data asta din Moşoaia, care a fost descoperit spânzurat într-un copac din pădure aflată în apropierea locuinţei. El a fost descoperit întâmplător de un sătean care trecea pe drum. Trupul fără viaţă era în stare avansată de descompunere, iar săteanul l-a recunoscut pe sinucigaş după haine.
Este vorba despre Adrian Ion Joiţa, de 51 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Moşoaia şi nu s-a mai întors. Este cel despre care am relatat în urmă cu cinci zile după ce joi, 13 septembrie, bărbatul, angajat ca şofer la o firmă de distribuţie marfă, a fost implicat într-un incident auto, în sensul că, în timp ce circula prin Moşoaia cu maşina de serviciu, a pierdut controlul volanului şi s-a lovit cu autoturismul de un copac. Seara, el a ajuns acasă mai târziu şi mama sa l-a văzut că era supărat, dar fiul nu i-a dat nicio explicaţie. Vineri dimineaţă, când s-a trezit, femeia a intrat în camera fiului, dar aceasta era goală şi patul făcut. Ea l-a sunat, dar nu i-a răspuns nimeni şi abia duminică, 16 septembrie, a sesizat poliţia. Oamenii legii au demarat cercetări şi mergând la locul tamponării, au găsit telefonul mobil, pe care cel mai probabil bărbatul l-a pierdut. Totodată, poliţiştii au mai stabilit că, în ziua când a plecat de acasă, Adrian Ion Joiţa şi-a luat cu el actele de identitate şi banii proprii, pe care-i avea în casă. Divorţat de ceva vreme, bărbatul este tatăl a doi copii, ambii studenţi la o facultate din Bucureşti.