Patru persoane, dintre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident produs la Topoloveni.
Evenimentul a avut loc aseară pe podul peste pârâul Cârcinov din oraşul de pe Valea Cârcinovului. Marian C., de 29 de ani, din Răteşti, circula cu un VW Passat dinspre Leordeni. La intrarea în Topoloveni, din cauză că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers prin efectuarea unui viraj la stânga, s-a tamponat cu un Audi condus regulamentar din sens opus de Ştefan T., de 51 de ani, din Topoloveni. Din accident a rezultat rănirea copile fetiţe de opt ani, a mamei sale, a concubinei lui Marian C. şi a încă unei fetiţe de 11 ani, toţi pasageri în Passat. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital. Medicii au stabilit că, din fericire, rănile erau uşoare şi în cauză a fost înregistrat dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Patru răniţi la Topoloveni
Advertisement
Advertisement