Miercuri după-amiază, Constantin P., de 49 de ani, din Piteşti, circula cu un Matiz pe Calea Craiovei. Ajuns la jumătatea scuarului care separă cele două sensuri de deplasare, şoferul a vrut să întoarcă, dar din cauză că nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate, a fost tamponat de un Audi condus regulamentar din sens opus de Mihaela P., de 40 de ani, de asemenea din municipiu. Accidentul s-a soldat că rănirea ambilor conducători auto, precum şi a pasagerilor Elena S., de 42 de ani, care se afla în Matiz, respectiv Maria B., de 59 de ani, din Audi. Victimele au fost transportate la spital, unde s-a constatat că aveau răni uşoare, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Patru răniţi într-o tamponare la Piteşti
Advertisement
Advertisement