Acolo unde îmi dezlănţui fizicul şi îmi liniştesc mintea, mă întâlnesc deseori cu oameni de afaceri care vin să se destindă, să facă schimb de păreri şi de experienţă, eventual să colaboreze. Şi ce alt loc mai bun pentru a vorbi despre toate aceste lucruri e mai potrivit decât o saună finlandeză? Lemnul cald spre încins, alternat cu scufundări în apă rece, stimulează circulaţia şi cheful de palavare mai bine decât o sală de şedinţe iluminată cu neoane reci. Am văzut persoane care vin cu copiii (tineri adulţi) şi îi şcolesc în ale antreprenoriatului la jacuzzi, pe şezlong sau chiar în bazin. Sunt discuţii libere, 100% relaxate şi eficiente din moment ce, deduc eu – afacerile merg binişor. Cu un singur amendament! Aproape toţi susţin că au dificultăţi în a angaja personal calificat.
Unul se plânge că de trei luni de zile nu găseşte un electrician. Altul că dă anunţuri de angajare săptămânal şi nimeni nu sună. Mai vine câte un „rătăcit” care nu ştie prea multe, dar şi-ar dori să lucreze. După prima discuţie, patronul îşi dă seama că ar greşi să facă un asemenea compromis şi preferă să ţină afacerea lucrând cu deficit de personal.
Oameni capabili există! Aceştia cer însă un salariu pe măsura aptitudinilor şi experienţei, iar mulţi patroni din Argeş spun că le este imposibil să ofere un salariu corect în contextul economic actual. Prin urmare, forţa calificată se îndreaptă către marile companii sau pleacă dincolo de graniţele ţării. Mai e şi varianta „post călduţ la stat”, dar pentru cei cu P-R-C (pile, relaţii, cunoştinţe).
Altfel, ar fi absolut demotivant să lucrezi ca inginer la Piteşti pe 20 – 30 milioane, în condiţiile în care un tip fără prea multă şcoală merge la o vulcanizare din Bucureşti şi câştigă aproape dublu! Nu vă vine să credeţi, nu-i aşa? Ei bine, ştim cu toţii că economia Argeşului se învârte în jurul grupului Dacia-Renault şi a firmelor care produc sau oferă servicii uzinei de la Mioveni. Acestea oferă în principiu şi salariile cele mai bune. Restul, pentru a supravieţui, au stabilit salariul minim ca plafon… maxim. Avem statistica de la AJOFM Argeş, unde găseşti de lucru, dar pe ce bani?
- Mecanic – 1900 lei
- Şofer – 1900 lei
- Electrician pentru construcţii – 2500 lei
- Operator maşini-unelte – 1900 lei
De cealaltă parte, la stat, şef serviciu în cadrul SJU Piteşti – 4300 lei. Veniturile angajaţilor de la CJ Argeş le cunoaşteţi sau le puteţi consulta pe site-ul instituţiei.
O cucoană din maxi taxi spune că la un salariu de 12 milioane preferă să stea acasă, că doar pe navetă şi pe ce îşi mai ia de mâncare la oraş dă vreo şase. A negociat şi a reuşit să obţină 15 bucăţi, dar tot nu e mulţumită. O simplă socoteală mă face să le dau dreptate acestor oameni. Mai grav e că, în aceste condiţii, unii fac toate demersurile pentru a obţine ajutoare sociale, pentru a obţine nu ştiu ce certificat de handicap, ei în realitate fiind sănătoşi tun şi apţi de muncă.
Un Comentariu
nacele bacau
Criza fortei de munca este peste tot in Romania .