Când i-a venit rândul, a intrat în cabinet un tânăr pirpiriu, purtând blugi flenduroşi, o cămaşă înflorată şi un sacou cam larg, care stătea pe el ca pe un gard. M-au frapat pielea cu tentă arămie, ochii negri şi privirea expresivă, mustăcioara tunsă îngrijit, părul pieptănat pe spate şi dat cu briantină, precum obişnuiau bărbaţii prin anii ’60.
Singur şi-a desconspirat etnia. „Eu sunt ţigan, că aşa îmi place mie să spun, nu rom. Sunt din familie de gabori, de fel de prin Ardeal. Noi suntem altfel faţă de alţi ţigani, cum ar fi de mătase, sau ursari. Suntem credincioşi, paşnici şi cuminţi, nu furăm, nu violăm, ne vedem fiecare de meseria care ne place. La noi, când îţi zice tatăl tău ceva, nu poţi s-o mai dai la întors. Ordinu’ se execută, nu se dicută. Ca la armată!
Am suferit un şoc foarte mare care mi-a dat peste cap sistemu’ nervos. Sunt pătimaş ca toţi ţiganii. Aţi văzut filmu’ «Şatra»? Egzact aşa se întâmplă la noi mereu, că avem sânge foarte fierbinte. Eu am 21 de ani, iar iubita care m-a părăsit avea 15 ani. S-a dus după altu’, iar eu de atâta durere sufletească am vrut să mă omor. N-am avut curaju’ să-mi pun ştreangu’ pe gât şi să mă agăţ într-un pom. Am cumpărat o sticlă de Jac Daniel şi am băut-o singur până m-am făcut praf. Aveam o siringă mare pregătită pe care, biat mangă, am umplut-o cu motorină. Dar n-am reuşit să-mi înţep o vână de pe dosul mâinii. Aşa că am apăsat pe piston până mi-a apărut o gâlmă cât o gogoaşă. M-au dus ai mei la spital, unde mi s-a tăiat carnea ca să iasă motorina… Acuma mi-am găsit altă iubită şi vreau să mă însor repede. Dacă îi dă tac-so zestre, dacă nu-i dă, nu contează!”
