La Piteşti ne mai paşte un pericol. Unul mare şi care vizează sănătatea (mintală) a locuitorilor săi, mai tineri sau mai vârstnici, de la elevi la adulţi, de la săraci la bogaţi. Vă mai amintiţi fervoarea cu care jocurile piramidale au năvălit peste noi, dându-ne impresia că l-am apucat pe Dumnezeu de picior? Unora dintre noi, nu tuturor! Acelora care cred în iluzia că te poţi îmbogăţi peste noapte, doar manevrând o manetă la păcănele.
Da, mai ales centrul Piteştiului este invadat de ceva vreme de sălile destinate jocurilor de noroc. Au dispărut librăriile, au dispărut ceainăriile şi cafenelele (e adevărat, nu literare), dar au apărut în schimb cazinourile, sălile destinate jocurilor de noroc. Ce să facă omul, dacă nu are de lucru? Se destinde, se recreează la păcănele. Dar se şi stresează, când vede că, după două-trei manevre câştigătoare, începe să piardă în neştire. Sigur, păşind în spaţiul jocului aleatoriu, o face cu gândul, iluzoriu de cele mai multe ori, că poate dă norocul peste el. Şi de ce să-l rateze, dacă tot îi iese în cale pe strada Griviţei sau pe bulevardul I.C. Brătianu, unde sălile de jocuri au apărut ca ciupercile după ploaie. Maşinile de lux puse drept reclamă numai că nu te iau de mână să te bage în lumea iluzorie a câştigului.
Că norocul este cum şi-l face omul, nu? Dar şi patronul. Cu care – atenţie, o spunem din capul locului! – n-avem nimic de împărţit. Până la proba contrarie, este şi el un om de afaceri cinstit, ca toţi ceilalţi, şi îşi încearcă şi el norocul, investind un ban. Unde? Păi, unde se face banul mai uşor, nu?! Că aşa-i în economia de piaţă, iniţiativa înfloreşte pe câmpul unde totul este permis. Profită că-n România avem o lege care acordă autorizaţie şi licenţă pentru înfiinţarea cazinourilor şi sălilor de jocuri, pentru dezvoltarea industriei de gaming. Că de industria cealaltă se ocupă d-na Viorica Dăncilă cu un entuziasm de nedescris.
La urma urmei, patronii ăştia care ne-au invadat centrul Piteştiului cu jocurile lor de noroc plătesc nişte bani statului. Şi nu puţini! Plătesc, de asemenea, nişte bani primăriei şi proprietarilor de spaţii. De asemenea, nu puţini. De undeva trebuie scoşi şi ei. De la cine? De la cei care muncesc ziua ca să se poată distra noaptea. Numai că distracţia asta îi poate costa liniştea lor, a familiei, sănătatea, la urma urmei. Sănătatea psihică, fiindcă, spun specialiştii, dependenţa de jocurile de noroc e la fel de periculoasă ca dependenţa de droguri. Ba chiar mai periculoasă, fiindcă pe drogat îl identifici mult mai uşor, ca să-i dai o mână de ajutor, să-l duci la tratament, decât pe cel „înnebunit” de patima jocurilor de noroc. Care patimă, mărturiseşte chiar marele scriitor rus Tolstoi, l-a prins şi pe el. În două zile şi două nopţi, cât l-a ţinut patima asta, a pierdut toată averea, inclusiv casa părintească la care, firesc, ţinea enorm.
Păi, asta e marea problemă. Socială! Statisticile avertizează că se înmulţesc exponenţial nu doar sălile de jocuri, înregistrate de Federaţia Europeană a Jocurilor de Noroc, ci şi cei afectaţi psihic de patima asta. Şi, atenţie, nu-i vorba de oameni cu bani care joacă, fiindcă aceştia ştiu mult mai bine să-şi gestioneze şi banii, şi pasiunea de a-i cheltui la roata norocului. Este vorba de cei care n-au în buzunar decât câţiva lei, cu care îşi încearcă norocul sperând să dea lovitura.
Dar cei mulţi, dacă nu chiar toţi, nu reuşesc; speră însă în norocul zilei de mâine, când o iau de la capăt, cu bani împrumutaţi ori chiar furaţi. De aici, pentru aceştia nu mai este decât un pas până la a deveni potenţiali infractori, când nu mai au ce să mai amaneteze la casele de amanet, amplasate „întâmplător” în proximitatea sălilor de jocuri.
Vrem, nu vrem, sălile ăstea de jocuri au un potenţial mai ridicat de criminalitate, cum o demonstrează experienţa celor din Occident. Ce să facă omul împătimit, care şi-a pierdut toţi banii la roata norocului? Cu mintea tulburată, ajunge să fure, să jefuiască, să dea cuiva în cap, dacă se opune jafului. De asta venim să spunem că amplasarea acestor săli de jocuri în buricul târgului este o problemă socială, una care favorizează infracţiunea, criminalitatea, iar pentru asta principalul vinovat este statul, sunt instituţiile lui, de la guvern până la parlament, de la instituţiile locale până la cele centrale. Odată aprobată o lege a jocurilor de noroc, neîndoios a fost gândită şi o strategie cu nişte programe antidependenţă. Care, de regulă, au rămas pe hârtie. Sau poate că n-avem dreptate. Ar fi interesant de ştiut, de pildă, câte dintre aceste măsuri au fost implementate inclusiv în Argeş şi cu ce efect? Câţi dependenţi de patima asta sunt în judeţul nostru? Avem o agenţie care supraveghează piaţa jocurilor de noroc. N-ar trebui făcut public raportul acesteia, dacă există aşa ceva? Să aflăm şi noi, de pildă, câte săli de jocuri de noroc funcţionează în Argeş, câţi dintre patronii lor sunt contributori şi cu cât la programele antidependenţă? Să jucăm cu cărţile pe faţă! Căci, altminteri, suntem bântuiţi de nu ştiu câte gânduri anxioase, cum s-a întâmplat şi cu Caritas-urile.
Şi, dincolo de ce face statul în general şi Primăria Piteşti, în particular, care pare să fi dat negândit de multe aprobări pentru astfel de săli în centrul urbei, vedem bine că sănătatea noastră este subordonată interesului companiilor private. Să aşteptăm de la aceste companii să ia măsuri pentru ca sănătatea noastră să fie în siguranţă? Am fi naivi, cum ne şi crede altminteri statul când ne lasă pradă poftei de bani a acestora. Este motivul pentru care tragem un semnal de alarmă. O facem la adresa celor care ne guvernează şi la Bucureşti, şi în Argeş, şi la Piteşti, fiindcă nu mai vrem să repetăm experienţa amară a Caritas-urilor, care nu doar că i-au spoliat de bani pe unii dintre noi, fraieri, altminteri, dar pe mulţi i-a şi îmbolnăvit. Când istoria se repetă, ar trebui să avem atâta minte să nu-i repetăm greşelile, fiindcă ele se plătesc nu doar cu bani, ci cu destine frânte. Pe câmpul minat al sălilor de jocuri de noroc!
Ce-i de făcut? Păi, asta nu-i treaba noastră, ci a celor pe care de ceva vreme îi plătim mult mai mult să găsească soluţii. Care să împace capra cu varza, adică pe întreprinzători cu cei care le trec pragul cu gândul îmbogăţirii, dar se trezesc faliţi. Şi îmbolnăviţi.
Repet, datoria noastră este să tragem semnalul de alarmă. Păcănelele aduc multe belele Piteştiului, Argeşului, frâng destine, dezbină familii, fac din oameni neoameni. Să nu ne pese, fiindcă trăim într-o ţară liberă, unde fiecare face ce vrea, chiar împotriva propriei vieţi?
