Cu zilele ploioase de săptămâna trecută ne-a cam încercat depresia pe unii dintre noi. „Diavolul după amiezii”, cum inspirat îşi intitula cartea pe această temă un admirabil scriitor englez, şi-a făcut timp să treacă pe la noi. Să ne tachineze, să ne tenteze, să ne hărţuiască, invitându-ne la… psihiatru. Dincolo de vizita la psihiatru, că este deja la modă, o mai fi vreo soluţie?

Da, este. Pastila magică. O înghiţi cu puţină apă şi gata, ai alungat norii negri. Cum s-a ajuns la pastila asta? Păi, apelându-se la săracii şoareci, că doar ei sunt cobaii pentru mai tot ce înseamnă experiment medical în scopul vindecării omului. Ştiinţa încă n-a ajuns la concluzia dacă animalele sunt conştiente sau nu, dacă au conştiinţă, dar, până una-alta, ele sunt bune şi de cobai, nu doar de mâncat. Precum mielul de Paşti. Companiile folosesc în mod obişnuit şoarecii ca subiecţi experimentali la producerea antidepresivelor. Nu oile, nici mieii.

Cum se procedează? Ne spune Harari, despre care v-am mai vorbit. Practic, se recoltează o sută de şoareci şi fiecare dintre aceştia se introduce într-un pahar cu apă, umplut doar pe jumătate. Săracii de ei, disperaţi, încep să înoate de zor, cu speranţa că vor reuşi să iasă din vas. Dar sticla e umedă şi alunecă înapoi în apă. După ce se străduiesc zadarnic, cei mai mulţi dintre ei se lasă păgubaşi, dezarmează şi cad pradă deznădejdii. Se lasă în voia sorţii, sentiment pe care-l încercăm şi noi când simţim că ni se îneacă toate speranţele. Ei nu se îneacă, dar după vreun sfert de oră plutesc abătuţi la suprafaţa apei. Cei mai mulţi, că unii continuă să înoate.

Şi ce-i cu asta? Păi, este, fiindcă urmează pasul al doilea al testului: este vizată descoperirea acelei substanţe din creierul şoarecelui care n-a dezarmat, a continuat să înoate şi peste sfertul de oră iniţial. Pentru asta, un alt set de şoareci este introdus în apă, cobaii sunt lăsaţi doar 14 minute şi scoşi din apă. După ce se odihnesc, sunt reintroduşi în apă. De data asta sunt lăsaţi aici 20 de minute. De ce 6 minute în plus? Pentru că experienţa anterioară i-a învăţat pe unii că, înainte de a renunţa, pot să încerce mai mult. Şi pot, fiindcă în creier se declanşează producerea unei substanţe biochimice pe care noi, oamenii, am putea-o folosi ca antidepresiv. Aflat la ananghie, pe fondul furtunii din creier, nu din paharul cu apă, şoarecele produce o mulţime de substanţe instantaneu. Care este cea antidepresivă, cum o detectăm ca să-l ajutăm pe om să scape din ghearele diavolului din creierul lui?

Să-i lăsăm pe specialişti să afle substanţa asta, din care să fabrice pastila magică. Până una-alta, medicina ne-a pus la îndemână Prozacul, ca fiind cel mai eficace pentru tratamentul respectiv. Deocamdată n-au reuşit să descopere pastila magică, după cum nici politicienii noştri nu ne-au putut oferi pastila fericirii, deşi ne-o flutură prin faţa ochilor cu fiecare campanie electorală. Cu alte cuvinte, ne tratează ca pe nişte cobai de mâna a doua, fără memorie – fiindcă am uitat chipurile ce ne-au promis în campania anterioară – şi o iau de la capăt. Pun flaşneta şi dă-i, şi dă-i cu povestea raiului pe pământ, cu mici şi bere.

Cu mici, acum, e drept, mai puţin, că a apărut şi pesta porcină, ba şi o lege care incriminează mita electorală.

Dar, uitaţi-vă în jur, gogoşile sunt rostogolite cu o voioşie de saltimbanci. Gogoşi umplute cu promisiuni de bunăstare şi fericire. Mă mir că nu le-a dat încă prin cap, propagandiştilor, să vină cu grafice prin care să ne convingă că ne vor mări nu doar PIB-ul la nivel de ţară, ci şi PIF-ul, adică Produsul Intern de Fericire pe cap de alegător. Noi, cobai, ei, specialişti în demagogie! Ca să ne vindece de depresia socială, evident!

Pe acest tipar de gândire, nu suntem departe de momentul în care politicienii noştri vor urma exemplul parlamentarilor din Noua Zeelandă care au adoptat un amendament referitor şi la bunăstarea animalelor, nu doar a oamenilor. Asta, pentru că, în 2015, ţara cu peste 30 milioane de oi şi 4,5 milioane de locuitori a recunoscut prin lege că animalele sunt fiinţe conştiente. A fost prima ţară din lume care a adoptat o asemenea lege, ulterior urmându-i provincia canadiană Quebec. În aceste date, n-ar fi exclus ca unora dintre noi să ne placă să fim trataţi mai degrabă ca nişte berbeci din Noua Zeelandă, când vin alegerile, decât ca alegători în România. O ţară ca o grădină de rai. Dar care rai nu este al nostru, este al lor. Al nostru, ca de obicei, este pe lumea ailaltă. Mama ei de politică… şoricească! Noi, cobaii, ei, manipulatorii.

Distribuie pe Facebook