Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis documentaţia pentru proiectarea şi execuţia celui de al doilea tronson al drumului expres Piteşti – Craiova la Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice spre validare. Autorităţile spun că drumul expres, în lungime de 121,185 km, va avea 4 benzi de circulaţie şi va beneficia de toate elementele de siguranţă specifice unei autostrăzi. Prima secţiune este împărţită în două loturi, cuprinse între km 17+700 şi 36+200, respectiv km 36+200 şi 57+550. A doua secţiune urmează să fie construită între limita judeţelor Dolj şi Olt şi limita judeţelor Olt şi Argeş, va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare. Valoarea estimată a lucrărilor este de 1,476 miliarde lei fără TVA. Principalul element care va face diferenţa între drumul expres Craiova-Piteşti şi o autostradă este banda de urgenţă de 1,5 m. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă în actualul exerciţiu financiar, iar pentru a putea fi deschis circulaţiei cu aproximativ 3 ani mai devreme, CNAIR SA a decis, printre altele, să utilizeze resursele existente. Un element important în atingerea acestui obiectiv este şi existenţa unui acord de mediu valabil, conform CNAIR.
Claudiu DIŢA