În cadrul proiectului „Argeşeni, valori naţionale”, Prefectura Argeş îl va omagia azi pe Pârvu Mutu Zugravu. Acesta s-a născut în Câmpulung pe 12 octombrie 1659. Anii de ucenicie i-a petrecut în Bucovina, după care, revenit în Ţara Românească, a pictat mai multe ansambluri murale, în special pentru familia Cantacuzinilor. Printre cele mai importante se numără bisericile din Filipeştii de Pădure, Bordeşti, Măgureni, Lespezi, Robaia, Sinaia, Râmnicu Sărat, Aninoasa. Adevărat creator de şcoală în epoca lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, Pârvu Mutu se impune prin desenul remarcabil, coloritul variat şi realismul compoziţiei. Acest din urmă aspect este reliefat mai cu seamă în tablourile votive, dintre care se remarcă cel din pronaosul bisericii „Trei Ierarhi” din Filipeştii de Pădure, unde înfăţişează nu mai puţin de 55 de membri ai familiei Cantacuzino. În biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bordeşti s-a aflat autoportretul său (extras în anii ’60 şi păstrat, împreună cu tabloul votiv, la Muzeul de Artă al României). Un alt autoportret se găseşte la Filipeştii de Pădure. Azi, la Mănăstirea Aninoasa vor avea loc mai multe manifestări, iar la Mănăstirea Robaia va fi oficiată o slujbă de pomenire.
Claudiu DIŢA