Franţa iese din campania electorală prezidenţială „groggy”. Mi-am adus aminte de senzaţia pe care o aveam când făceam box pe la 16 ani în sala de la Liceul „Spiru Haret”. La mine dura câteva secunde. Spasmul politic al Franţei nu se va termina decât după alegerile legislative. Întâi KO-urile.
Partidul comunist care reuşise deja să coboare de la vreo 20% la 1,55% îşi confirmă dispariţia. Iată câteva cifre: şapte deputaţi din 577, 18 senatori din 348, un deputat european din 74 ş.a.m.d. Formaţiunea de extremă stângă Noul Partid Anticapitalist, reprezentat de Philippe Poutou (adică pute tot), a obţinut 1,09% din voturi. Partidul Les Republicains al lui Sarkozy este practic inexistent, în urma dezastrului suferit de Fracois Fillon. Fostul prim-ministru a pierdut lamentabil nu numai alegerile, dar şi încrederea alegătorilor. Din cauza învârtelilor inadmisibile privind ciubucăreala soţiei sale şi a copiilor din banii statului şi a primirii de daruri (costume) de la afacerişti total dezinteresaţi. Partidul socialist al trecutului preşedinte Hollande a dat dovadă de o totală incapacitate de a guverna şi de a face ca interesele populaţiei să treacă înaintea celor ale politicii partizane. Politică, multă politică.
Scorul celor doi candidaţi poate fi citit în cazul lui Emmanuel Macron ca o victorie netă, dar amară, căci mai mult de o treime a alegătorilor i-a spus „nu”, iar jumătate din voturile care i-au fost date nu reprezintă o adeziune la orientările sale. Fără a vorbi de abţineri şi voturi nule. Simetric, scorul lui Marine Le Pen este un eşec, o decepţie faţă de ceea ce îi promiteau sondajele. Dar este şi un succes. Ea dublează numărul de voturi ale tatălui ei de acum 15 ani şi încarnează opoziţia viitorului preşedinte.
În primul rând sunt necesare reforme pentru a relansa economia şi a inversa curba şomajului – promisiune nulă a lui Hollande. Emmanuel Macron va trebui să se forţeze astfel încât din ruinele care se mai observă dacă privim marile partide de ieri să renască un sistem politic demn de Franţa, în care actorii dezbat, schimbă, negociază şi îşi acceptă diferenţele de idei. Un sistem care se bizuie pe o bază solidă de valori comune, şi nu total divergente.
Avem cinci ani pentru a crea o solidaritate republicană de idei. Eu am fost totdeauna răbdător. Politic: Carol al II-lea, legionarii, Antonescu, Dej, Ceauşescu…
Alex HOROVEANU
